Moldova
/VIDEO/ „Call-center” al drogurilor, anihilat: Rețea internațională crimininală, coordonată din Chișinău.
O grupare specializată în racolarea persoanelor pentru transportarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri, pe teritoriul Republicii Moldova, al Uniunii Europene și al țărilor CSI, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii din Chișinău. Activitatea rețelei era coordonată dintr-un „call centru” clandestin amenajat chiar în capitală.
Potrivit anchetei, investigațiile au durat două luni, timp în care oamenii legii au documentat activitatea unui cetățean străin de 42 de ani. Acesta ar fi închiriat, în ultimele patru luni, un spațiu în Chișinău pe care l-a transformat într-un centru operațional pentru gestionarea comenzilor și coordonarea curierilor de droguri.
Suspectul recruta operatori prin anunțuri aparent obișnuite, fără a specifica natura reală a activității. Odată ajunși la sediu, aceștia erau instruiți să comunice prin aplicația Telegram și să coordoneze transportarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri. Mai mult, potrivit anchetatorilor, angajații ar fi fost amenințați cu violență în cazul în care ar fi divulgat informații despre activitatea infracțională.
Operatorii primeau un salariu de aproximativ 200 de euro pe săptămână, iar pentru a nu compromite locația, organizatorul le aducea personal prânzul la sediu.
La 10 februarie, ofițerii antidrog au descins cu percheziții, cu suportul mascaților din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. În interior au fost depistați 10 operatori, cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani, dar și presupusul organizator al schemei. Din locație au fost ridicate zeci de calculatoare, laptopuri, telefoane mobile și un video-registrator, probe care urmează să fie supuse expertizelor.
În urma demersurilor procurorilor, șapte suspecți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar un altul a primit 20 de zile de arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat, organizatorul grupării riscă între 5 și 10 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru a stabili toate conexiunile rețelei și eventualii complici implicați în schema transfrontalieră de trafic de droguri.
Moldova
Percheziții matinale la Judecătoria Chișinău: Un avocat și un angajat al Judecătoriei – reținuți pentru mită
Un avocat și un angajat al Judecătoriei Chișinău, Sediul Centru, au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență, fiind bănuiți că ar fi pretins și transmis peste 10.000 de euro pentru obținerea unor hotărâri judecătorești favorabile în beneficiul unui agent economic.
Potrivit Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție, avocatul i-ar fi oferit angajatului instanței sume cuprinse între 4.500 și 6.000 de euro pentru fiecare caz, susținând că acesta ar avea influență asupra unor judecători din instanțe de diferite niveluri și i-ar putea determina să pronunțe decizii favorabile.
În cadrul anchetei, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor, au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în automobilele acestora, precum și într-un birou de serviciu.
În urma descinderilor au fost ridicate documente și alte mijloace de probă considerate relevante pentru dosarul penal.
Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de urmărire penală al CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate în presupusa schemă de trafic de influență.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Descoperire șocantă: Părți componente ale două corpuri umane au fost găsite în iazul din satul Dănceni
Descoperire șocantă în raionul Ialoveni. Vă atenționăm că urmează detalii care v-ar putea afecta emoțional. Mai multe părți componente de corpuri umane au fost găsite în iazul din satul Dănceni.
Cazul a avut loc în după-amiaza de 12 iulie, în jurul orei 15.00. Un pescar a apelat serviciul 112, declarând că a depistat ceva suspect în lac. La fața locului s-au deplasat toate echipajele specializate, inclusiv experții Centrului tehnico-criminalistic, medicul legist și polițiști din cadrul grupului operativ de investigații. Părțile de corpuri umane au fost extrase din lac și transmise pentru expertize, iar în timpul examinărilor, oamenii legii au stabilit preliminar că ar fi vorba despre cadavrele a două persoane de sex feminin.
Potrivit constatărilor preliminare, una dintre victime avea între 20 și 30 de ani, iar cealaltă între 60 și 70 de ani. În prezent, forțele de ordine întreprind toate măsurile necesare pentru a stabili identitatea victimelor, dar și circumstanțele în care acestea au decedat. Totodată, scafandrierii examinează în continuare lacul pentru a depista alte părți ale corpurilor. În acest context, oamenii legii vin cu un apel către cetățeni.
Dacă au rude, prieteni ori cunoscuți care au dispărut în ultimele 2 luni, însă despre care nu a fost anunțată Poliția, sau dacă ar avea presupuneri cine ar putea fi victimele depistate în lac, ținând cont de vârstele acestora, să se adreseze de urgență la cea mai apropiată unitate de poliție.
Moldova
Weekend dramatic, la nord: Două accidente soldate cu decese s-au produs la doar câțiva kilometri distanță
Weekend dramatic în nordul țării. Două accidente fatale s-au produs în aceeași zi, la doar câțiva kilometri distanță.
Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 11 iulie, în jurul orei 03:20, în apropierea satului Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani, se deplasa dinspre Chișinău către Bălți. La un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă, ajungând în șanț. Din nefericire, impactul i-a fost fatal conducătorului auto.
În automobil se aflau și soția acestuia, în vârstă de 63 de ani, precum și o fetiță de doar șase ani. Ambele pasagere au fost transportate la Spitalul Raional Sîngerei pentru îngrijiri de specialitate.
În seara aceleiași zile, un alt accident mortal s-a produs pe același traseu R-6, de această dată în apropierea satului Bilicenii Noi. Din primele cercetări reiese că un automobil condus de un bărbat de 40 de ani din raionul Rîșcani, se deplasa, dinspre Chișinău spre orașul Bălți. La un moment dat, din motive încă incerte, autoturismul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un camion condus de un bărbat de 50 de ani.
Lovitura a fost extrem de puternică, iar șoferul mașinii a murit pe loc, înainte ca echipele de intervenție să-i mai poată acorda ajutor.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase băuturi spirtoase.
Ambele cazuri sunt în prezent investigate de către oamenii legii pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs tragediile rutiere.
-
Moldova17 ore în urmăWeekend dramatic, la nord: Două accidente soldate cu decese s-au produs la doar câțiva kilometri distanță
-
Moldova16 ore în urmăDescoperire șocantă: Părți componente ale două corpuri umane au fost găsite în iazul din satul Dănceni
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Identificați și sancționați: Doi șoferi au fost surprinși de camerele de bord încălcând regulile de circulație.
-
Moldova14 ore în urmăPercheziții matinale la Judecătoria Chișinău: Un avocat și un angajat al Judecătoriei – reținuți pentru mită
-
Moldova6 zile în urmăMoldovean prins cu contrabandă: Paleți încărcați cu țigări de circa 6 milioane de lei, depistați în TIR-ul condus de bărbat.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Percheziții cu mascați în Chișinău: Droguri, bani și consumatori identificați. Trei suspecți, încătușați.
-
Moldova7 zile în urmăReținut cu focuri de armă: Un moldovean ar fi furat o mașină în Verona, Italia. A fost prins de carabinieri.
-
Moldova7 zile în urmăCorupție de zeci de mii: Un bărbat, reținut de CNA după ce a pretins 20 de mii de euro pentru a elibera un deținut.
