Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
/VIDEO/ Captură de spirt făcă acte: Polițiștii au ridicat circa 20 de tone de alcool etilic de contrabandă
Captură de aproximativ 20 de mii de litri de alcool etilic de contrabandă. Descoperirea a fost făcută de oamenii legii, în urma unei operațiuni desfășurate în nordul și centrul țării.
Potrivit ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații, care au acționat în comun cu procurorii PCCOCS, alcoolul a fost depistat într-un tir oprit pe șoseaua de centură a orașului Florești, dar și într-un depozit din raionul Ialoveni.
Inițial, pe traseul de ocolire al orașului Florești, a fost stopat pentru verificări un camion, cu sprijinul angajaților Serviciului de patrulare din Drochia, Florești și Soroca. În timpul controlului, polițiștii au descoperit în remorcă un ascunziș special amenajat, creat prin modificarea constructivă a caroseriei. În interior se aflau aproximativ 9.500 de litri de lichid cu miros specific asemănător alcoolului etilic, transportat fără acte de proveniență.
Șoferul camionului, un bărbat de 37 de ani din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore.
Ulterior, în cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții, inclusiv într-un depozit din raionul Ialoveni, unde au mai descoperit alți 10.500 de litri de alcool etilic.
Potrivit anchetatorilor, o parte din marfă ar fi urmat să fie comercializată pe piața internă, iar restul urma să fie scoasă ilegal din țară pentru vânzare peste hotare.
Procurorii PCCOCS urmează să solicite instanței aplicarea arestului preventiv pentru suspect, în vederea continuării investigațiilor și stabilirii tuturor persoanelor implicate în această schemă de contrabandă.
Ancheta continuă, iar bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Ar fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
Tragedie fără margini în capitală. Un tânăr de 25 de ani a fost găsit fără suflare în curtea unui bloc de locuit din sectorul Botanica, după ce, preliminar, ar fi căzut de la un etaj superior al clădirii.
Cazul s-a produs în data de 4 martie, iar cadavrul a fost descoperit de un trecător care a și alertat echipele de intervenție.
Ajunși la fața locului, oamenii legii și medicul legist au stabilit preliminar că pe corpul acestuia nu au fost găsite alte leziuni decât cele caracteristice unei căderi de la înălțime.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Intervenții medicale la limită: O tânără a încercat să lovească un asistent medical de pe ambulanță cu un topor.
Două echipe de medici de pe ambulanțe au fost agresate în timpul intervențiilor. Incidentele au fost înregistrate sâmbătă, 21 februarie, într-o localitate din raionul Nisporeni și în Chișinău.
Primul incident a avut loc la ora 00:32, într-o localitate din raionul Nisporeni. Ambulanța a fost solicitată pentru un tânăr de 17 ani, care ar fi fost agresat fizic într-un bar.
Potrivit medicilor, în timpul examinării, pacientul a manifestat un comportament violent și neadecvat, adresând injurii personalului medical. Ulterior, acesta a lovit cu pumnul în față conducătorul autoambulanței, continuând agresiunea prin aplicarea unei lovituri cu piciorul în abdomen. În urma incidentului, a fost solicitată intervenția Poliție.
Cel de-al doilea caz s-a produs în aceeași zi, în municipiul Chișinău. Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru doi tineri, care ar fi consumat alcool în incinta unui restaurant. La fața locului, medicii au identificat un băiat și o fată, de aproximativ 20 de ani, care au fost conduși în autosanitară pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Astfel, pe parcursul intervenției, tânăra a manifestat un comportament extrem de agresiv, insultând repetat personalul medical. Situația a escaladat grav în momentul în care aceasta a scos un topor și a încercat să lovească asistentul medical. Pentru autoapărare și prevenirea unui incident cu consecințe fatale, cadrul medical a reușit să imobilizeze brațul agresoarei și să o deposedeze de obiectul periculos. Agresiunea a continuat, fiind aplicată o lovitură cu piciorul în cutia toracică a infirmierei. La scurt timp, la fața locului a intervenit Poliția.
În acest context, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească menționează că actele de violență îndreptate împotriva personalului medical constituie o încălcare gravă a normelor legale și morale, afectând direct siguranța personalului, calitatea intervențiilor medicale și șansele pacientului de a primi ajutor prompt și eficient.
