Rețele de socializare

Moldova

Masca nu l-a salvat: Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din capitală va sta 8 ani în închisoare.

Va sta după gratii. Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din Chișinău și-a aflat sentința.

Publicat

Conform procuraturi municipiului Chișinău, magistrații au pronuțat recent sentința potrivit căreia, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor anchetei, în seara zilei de 23 aprilie 2025, inculpatul, purtând o mască medicinală pentru a-și ascunde identitatea, a pătruns în incinta unei instituții de creditare din sectorul centru al municipiul Chișinău. Având asupra sa un obiect asemănător unei arme, acesta a amenințat angajata de la casierie, cerându-i să-i predea toate mijloacele bănești aflate în gestiune.
Sub presiunea amenințărilor, femeia a introdus banii într-o sacoșă aruncată de atacator, care a sustras astfel 47.000 de lei. După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat, inițial, într-o altă localitate pentru a ascunde o parte din bani, iar restul sumei a cheltuit-o, ulterior, în străinătate.
În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina, explicând că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține bani rapid.
Sentința nu este definitive și poate fi atacată cu apel, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.

Ingeniozitatea comercianților de droguri pare să nu aibă limite. Un bărbat de 51 de ani din Chișinău este suspectat că ar fi ascuns o geantă cu PVP, cunoscută drept „sare”, într-un dulap destinat păstrării lucrurilor, într-un magazin. Planul nu a rămas însă neobservat de oamenii legii, care l-au documentat pe suspect o perioadă îndelungată și, în cele din urmă, l-au reținut.

Publicat

Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani spun că au urmărit activitatea bărbatului și au stabilit modul în care acesta ar fi distribuit substanțele narcotice.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit că suspectul ar fi lăsat geanta cu substanțe interzise într-unul dintre dulapurile de păstrare a lucrurilor din incinta unui magazin.

După ce au acumulat suficiente probe, polițiștii au mers și la domiciliul bărbatului. Acolo au făcut percheziții, în cadrul cărora au fost găsite două seringi cu PVP în formă lichidă, dar și alte obiecte care ar fi fost destinate consumului de droguri.


Bărbatul a fost reținut și urmează să fie cercetat penal. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și dacă suspectul ar fi acționat singur sau ar mai fi avut complici.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.

Peste 17 milioane de lei ar fi fost ascunși de la impozitare într-o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, deconspirată de Serviciul Fiscal de Stat și PCCOCS. Mai multe companii din capitală, care importă și vând produse electronice, sunt vizate în anchetă, iar administratorul și contabilul uneia dintre firme au fost reținuți.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi funcționat în cursul anului 2025. Companiile ar fi tăinuit o parte din plățile salariale și neachitarea obligațiilor fiscale aferente.

Pe data de 2 și 3 septembrie, oamenii legii au descins la sediile companiilor, dar și la domiciliile și în mașinile persoanelor vizate.

În timpul perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, bani, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale care ar putea ajuta oamenii legii să stabilească modul în care ar fi fost pusă la cale schema.


Administratorul și contabilul uneia dintre companiile vizate au fost reținuți. Procurorii urmează să stabilească ce măsuri procesuale vor fi aplicate în cazul lor. Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și toate persoanele implicate.


Citește mai departe

Moldova

Cruzime față de animale la Bălți și Drochia: Un câine ucis, zeci de oi și capre lăsate să moară. Două persoane, condamnate.

Cazuri șocante de cruzime față de animale, la Bălți și Drochia. Un bărbat a omorât un câine după ce l-a lovit cu lopata, iar o femeie și-a lăsat animalele fără hrană și apă, până când acestea au murit. În ambele cazuri, persoanele vinovate au fost amendate cu câte 25 de mii de lei.

Publicat

La Bălți, totul a pornit de la un conflict legat de câinii vagabonzi din curtea unui bloc. Bărbatul de 30 de ani s-ar fi plâns unui vecin că animalele, aduse și hrănite de o femeie din bloc, se urcau în căruciorul copilului său cu nevoi speciale, pe care îl ținea afară, și îl murdăreau.

Într-o noapte, bărbatul a văzut un câine în apropierea căruciorului. A luat o lopată și a lovit animalul de mai multe ori. Câinele a murit în urma loviturilor.
Totul a fost văzut de o vecină. Femeia a sunat la 112 și a cerut intervenția poliției.

În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut vina. El a declarat că a lovit câinele pentru a-l îndepărta de cărucior și că nu ar fi vrut să-l omoare.


Un alt caz, și mai șocant, a fost documentat în raionul Drochia.

O femeie avea în grijă 78 de oi și 25 de capre. În urma unui conflict cu fratele său, care nu mai asigura îngrijirea animalelor, femeia nu a mai mers la stână din noiembrie 2025.
Animalele au rămas luni întregi închise într-un spațiu îngrădit, fără hrană, apă și îngrijire.

Patru luni mai târziu, în luna februarie curent, în timpul unui control, la stâna dintr-o localitate din raionul Drochia au fost găsite 62 de animale moarte. Este vorba despre 59 de oi și trei capre.


Potrivit procurorilor, animalele au murit din cauza înfometării și deshidratării severe.

Femeia și-a recunoscut vina.

În ambele dosare, instanțele au decis aceeași pedeapsă. Cei doi au primit amenzi a câte 25 de mii de lei, bani care urmează să ajungă în bugetul statului.


Citește mai departe

topul săptămânii