Moldova
Mii de oameni, ajutați de medici: Bilanțul intervențiilor medicale din ultima săptămână.
Intoxicații, traumatisme și urgențe cardiovasculare – sunt doar o parte dintre solicitările la care au intervenit echipele de asistență medicală urgentă în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie. În total, medicii de pe ambulanță au fost chemați la peste 14 mii de cazuri, dintre care 1 621 au vizat copii.
Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, 422 de apeluri s-au dovedit a fi inutile, neîncadrându-se în criteriile unei urgențe medico-chirurgicale. După acordarea primului ajutor, circa 5 800 pacienți, inclusiv 1 031 de copii, au fost transportați la spital.
Cele mai frecvente motive pentru care oamenii au cerut ajutorul medicilor au fost urgențele cardiovasculare – 3 727 de cazuri, dintre care 64 de pacienți cu sindrom coronarian acut. Urmează 2 010 patologii neurologice, inclusiv 229 de accidente vasculare cerebrale, 1 370 de afecțiuni respiratorii și 1 230 de urgențe traumatologice.
Pe parcursul săptămânii, ambulanțele au intervenit și la 68 de accidente rutiere, în urma cărora 87 de persoane, printre care 13 copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. După acordarea ajutorului la fața locului, 69 de victime au fost transportate la spital.
De asemenea, 61 de persoane au suferit urgențe provocate de agenți fizici, chimici sau de mediu — printre acestea, 34 cu arsuri și 26 cu mușcături ori înțepături de animale sau insecte.
În aceeași perioadă, medicii au gestionat și 47 de cazuri de intoxicații, dintre care 21 cauzate de medicamente, 9 de alcool, 8 de ciuperci, 5 de alte substanțe, 3 de monoxid de carbon și un caz de intoxicație cu droguri.
Moldova
/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
O amplă schemă de escrocherii și spălare de bani, destructurată de oamenii legii. Grupul ar fi obținut lunar aproximativ 2 milioane de dolari printr-un așa-numit „centru de apel”, folosind victime din mai multe domenii și metode sofisticate de fraudă.
Oamenii legii, împreună cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane, suspectate că ar fi implicate în această rețea infracțională. Acțiunile au avut loc pe 5 februarie, în cadrul unor percheziții care au vizat locuințele și birourile operatorilor.
Ancheta arată că suspecții se prezentau drept specialiști în tehnologiile informaționale și contactau potențiale victime pentru a le convinge să „investească” în bunuri sau tranzacții inexistente – de la terenuri pentru construcții și criptomonede, până la diverse oportunități financiare fictive. După transferul banilor, legătura cu victimele era întreruptă, iar sumele ajungeau la organizatorii grupului.
Investigațiile au scos la iveală și implicarea rețelei în spălarea banilor proveniți din activități ilegale, atât din țară, cât și din străinătate, inclusiv contrabandă cu țigări și alcool, trafic de droguri și escrocherii online. Pentru a masca proveniența fondurilor, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 25 de calculatoare și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizei pentru identificarea completă a mecanismului infracțional.
Printre cei reținuți se numără persoane cu vârste între 24 și 36 de ani, din stânga Nistrului, sudul țării, dar și cetățeni străini. A fost reținut și liderul operatorilor, un bărbat de 34 de ani.
Procurorii urmează să examineze probele acumulate, să formuleze învinuirile și să ceară arest preventiv, dar și să identifice organizatorii din eșalonul superior al grupării. În paralel, autoritățile lucrează la identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului fiecărei persoane.
Moldova
/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
Încă o tentativă de migrație ilegală spre Uniunea Europeană a fost dejucată la frontiera moldo-română. Cinci cetățeni străini au fost opriți în apropierea liniei de frontieră, iar patru tineri din Republica Moldova, bănuiți că făceau parte dintr-o rețea de trafic de migranți, sunt cercetați penal.
Oamenii legii au contracarat schema pe sectorul de responsabilitate al Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni.
La începutul lunii ianuarie, în baza informațiilor operative, poliția de frontieră a documentat activitatea unei grupări criminale specializate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini din Republica Moldova către state ale Uniunii Europene.
În urma măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că, la 3 ianuarie, cinci cetățeni străini au fost transportați din municipiul Chișinău spre Ungheni, în apropierea frontierei de stat, unde urma să fie pus în aplicare planul de trecere ilegală a frontierei moldo-române.
În acest caz sunt vizați patru moldoveni, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, care aveau roluri bine determinate în schemă, acționând ca transportatori și călăuze. Aceștia ar fi facilitat deplasarea și tentativa de traversare ilegală a frontierei pentru cinci cetățeni de origine afro-asiatică – trei din Nigeria, unul din Bangladesh și unul din India.
Cetățenii străini, patru bărbați și o femeie, cu vârste între 23 și 42 de ani, au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale. Suspecții riscă între 5 și 12 ani de închisoare și amendă de la 300 de mii la 400 de mii de lei. Inițial, aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arest preventive la domiciliu.
Totodată, cele trei mijloace de transport folosite pentru deplasarea migranților au fost indisponibilizate. Investigațiile continuă.
Moldova
/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
Ingeniozitatea traficanților de narcotice nu are limite. Patru bărbați au ascuns aproximativ 8 kilograme de droguri într-un stufăriș de la marginea satului Țînțăreni, intenționând să le distribuie ulterior pe teritoriul Republicii Moldova. Planul acestora a fost însă dejucat de oamenii legii, care i-au prins în flagrant chiar în momentul în care scoteau substanțele din ascunziș.
Potrivit poliției, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana și procurorii Procuraturii Chișinău, investighează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri în proporții deosebit de mari.
Ancheta a stabilit că gruparea a creat mai multe magazine online pe aplicația Telegram, prin intermediul cărora distribuia droguri în întreaga țară. Din 2023 și până în prezent, membrii rețelei ar fi pus la punct un mecanism de recepționare a unor cantități mari de substanțe narcotice din afara țării, care erau ulterior repartizate către aceste „magazine”, în funcție de cerere.
Intervenția a avut loc pe 3 februarie, în extravilanul satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi. În ascunzișul amenajat într-un stufăriș, oamenii legii au găsit aproximativ 8 kilograme de Alpha-PVP și 200 de grame de hașiș, cu o valoare estimată pe piața neagră la peste 3 milioane de lei.
Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 30 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă, conform legislației, între 7 și 15 ani de închisoare. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității infracționale.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldovao zi în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova2 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova3 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldovao zi în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.
