Rețele de socializare

Moldova

Opt și nouă ani închisoare pentru doi bărbați din Drochia, după o captură de droguri de 200.000 lei

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de oficiul Nord al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), doi bărbați din raionul Drochia au fost condamnați la opt și nouă ani închisoare, după o captură de droguri de aproximativ 200.000 lei.

Publicat

Cei doi au vârste de 51 și 43 de ani și au fost reținuți pentru punerea în vânzare a drogurilor de tip PVP (denumit „sare” a cărui folosire poate duce și la automutilări și halucinații) în Drochia și alte raioane de Nord. Precum anunțau procurorii PCCOCS și ofițerii INI în iulie 2024, primul din ei a fost reținut în posesia drogurilor pe care să le vândă, după ce a fost oprit cu mașina pe șosea de către inspectorii de patrulare. Complicele acestuia a fost reținut după ce a fost cercetat de oamenii legii pentru vânzarea drogurilor chiar în ghereta din piața în care vindea (alte produse). Ambii au fost plasați în arest preventiv, urmare a demersurilor depuse de procurorii PCCOCS.

Urmare a solicitării acuzatorilor de stat, Judecătoria Bălți a dispus și confiscarea mașinii folosite la circulația ilegală a drogurilor, de model Toyota Prius. Potrivit sentinței, drogurile ridicate urmează a fi supuse nimicirii, după rămânerea definitivă a actului judecătoresc, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

echipa.md


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii