Moldova
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în urma căruia a murit violonista de 24 de ani, angajată a IGSU, a fost surprins de camera video a localului din preajmă. Fratele victimei a distribuit imaginile pe rețele.
„Accidentul de la Străşeni , cred ca asta explică mai mult decât cuvintele!!! Pentru toți cei care cred că Marina e vinovată cu ceva !!! Video-ul este încetinit”, a scris fratele tinerei de 24 de ani, decedată în urma impactului de pe 17 august, transmite Unimedia.INFO.
Totodată, șoferul microbuzului de model Mercedes Sprinter a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Strășeni, care s-a pronunțat pe cazul tânărului de 20 de ani.
Accidentul grav a avut loc la Strășeni, pe 17 august. O femeie de 24 de ani, aflată la volanul unei Toyota Auris, a murit la spital după ce ar fi efectuat o întoarcere într-un loc interzis și a fost lovită lateral de un Mercedes Sprinter condus de un tânăr de 20 de ani. Un pasager de 18 ani din Mercedes a fost rănit și se află sub supraveghere medicală.
Șoferița care a murit în tragicul accident de la Strășeni era angajată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceasta a fost mireasă în luna iulie, potrivit informațiilor din spațiul public.
Tânăra de 24 de ani era subofițer în Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Din 2023, ea făcea parte din colectivul IGSU, unde activa ca violonistă în ansamblului artistic. Instituția a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.
Tânăra va fi condusă miercuri pe ultimul drum. Toți cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați marți la sediul Ritus de pe strada Doina 193, după care, miercuri, aceasta va fi înmormântată în localitatea Dănuțeni din raionul Ungheni.
Moldova
Vis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an
Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a strâns bani aproape un an!
Mama acestuia s-a adresat redacției noastre și spune că bicicleta a fost furată în noaptea de 16 iulie, în jurul orei 01:59, din scara blocului de pe strada Studenților din sectorul Rîșcani.
Potrivit femeii, doi presupuși hoți – un bărbat și o femeie – ar fi pătruns în scara blocului, au tăiat lacătul cu care era asigurată bicicleta și au plecat cu aceasta. Ea spune că fiul ei a economisit timp de un an din banii pe care îi primea pentru mâncare ca să-și cumpere bicicleta, iar acum a rămas fără ea.
Femeia ne-a transmis și imagini cu persoanele pe care le bănuiește de comiterea furtului. Potrivit acesteia, aceiași suspecți ar fi fost surprinși anterior și în timpul unui alt furt comis într-o scară de bloc din sectorul Ciocana al Capitalei.
Tot ea afirmă că, timp de aproximativ o lună înainte de furt, un bărbat venea aproape zilnic în fața blocului și părea să supravegheze zona. Deocamdată, nu este clar dacă există vreo legătură între acel comportament și furtul bicicletei. Femeia spune că a sesizat Poliția în ambele cazuri.
Redacția noastră a solicitat un punct de vedere de la oamenii legii, însă până la publicarea acestei știri nu am primit un răspuns.
Moldova
Copii folosiți pentru „milă”. Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic, iar trei dintre ele exploatau minori
Nu fiecare gest de milă ajunge la cel care are nevoie. Polițiștii din sectorul Botanica al capitalei au descoperit mai multe cazuri de cerșetorie ilegală, în care copii minori erau exploatați pentru a cerși printre mașini.
În urma raziilor, oamenii legii au identificat șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 68 de ani, care cerșeau printre mașini iar în trei dintre cazuri adulții foloseau copii mici pentru a sensibiliza șoferii și a obține bani.
Polițiștii au îndepărtat persoanele de pe carosabil pentru a preveni eventuale accidente și le-au documentat contravențional. Totodată, autoritățile competente au fost sesizate pentru a evalua situația copiilor implicați.
Oamenii legii atrag atenția că cerșetoria în trafic pune în pericol atât persoanele care cer bani, cât și șoferii, iar exploatarea copiilor în astfel de scopuri reprezintă un fenomen grav.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani și să apeleze 112 dacă observă copii sau alte persoane care solicită bani printre autoturisme.
Moldova
Copii la un pas de tragedie la un carusel din Sipoteni. Scaunele atracției se izbeau de remorca unui camion parcat prea aproape
Clipe de coșmar pentru mai mulți copii, dar și părinții acestora! Minorii au fost puși în pericol după ce scaunele caruselului în care se aflau au început să se lovească de remorca unui camion parcat în imediata apropiere.
Totul a avut loc în după-amiaza de 15 iulie, în localitatea Sipoteni, raionul Călărași. Vă atenționăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional:
Din imaginile intrate în posesia redacției se vede cum, pe măsură ce caruselul prinde viteză, mai multe scaune, inclusiv cele ocupate de copii, lovesc în repetate rânduri remorca autocamionului, aflată la o distanță extrem de mică de carusel. Cel care ne-a expediat secvențele video ne-a relatat că mai mulți dintre copii au suferit diferite răni și traumatisme, nemaivorbind de stresul enorm pe care l-au trăit. Părinții erau într-o așa panică și șoc, spune localnicul, că nimeni nu s-a gândit să cheme poliția, fiecare grăbindu-se să-și ajute cât mai rapid copilul.
Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGP, Oxana Toderiță, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute, iar în prezent desfășoară verificări pentru a stabili toate circumstanțele producerii cazului, inclusiv dacă au fost respectate normele de siguranță și condițiile de exploatare a instalației. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
-
Moldova7 zile în urmăBătaie la o terasă din orașul Rîșcani. Un bărbat a ajuns în arest la domiciliu după ce ar fi agresat un tânăr de 19 ani
-
Moldova6 zile în urmăTragedie în Grecia: O familie din Republica Moldova, distrusă într-un accident cumplit. Părinții și bebelușul au murit, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
-
Moldova6 zile în urmăCopii la un pas de tragedie la un carusel din Sipoteni. Scaunele atracției se izbeau de remorca unui camion parcat prea aproape
-
Moldova7 zile în urmăDosarul TUX se extinde: organizatorii și instructorii seminarelor, vizați de anchetă
-
Moldova7 zile în urmăO femeie de 87 de ani din Drochia a decedat după ce o mașină a dat peste ea. Victima traversa strada regulamentar
-
Moldova7 zile în urmăEscrocii au lăsat trei moldoveni fără peste un milion de lei. Unii au pretins că sunt angajați SIS, BNM și Orange
-
Moldova7 zile în urmăCaptură uriașă la vama Otaci: peste o tonă de ambalaje pentru țigări, ascunsă printre maculatură
-
Moldova12 ore în urmăVis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an
