Moldova
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
Carambol nocturn în nordul țării. Trei persoane au avut de suferit după ce vehiculul în care se aflau a ajuns într-un copac. Nenorocirea s-a produs în noaptea de 29 iulie, pe traseul ce leagă localitățile Chetrosu și Zgurița din raionul Drochia.
În jurul orei 3:35, Serviciul Unic 112 a primit un apel prin care s-a comunicat despre un accident rutier soldat cu victime, fiind solicitată intervenția oamenilor legii, dar și a medicilor de pe ambulanță.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care au stabilit preliminar că un bărbat de 41 de ani, aflându-se la volanul unui automobil, în circumstanțe deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra direcției. Prin urmare, vehiculul a derapat de pe partea carosabilă, pe acostament, acolo unde s-a tamponat violent într-un copac.
De menționat că în habitaclul mașinii se aflau și doi pasageri: un bărbat în vârstă de 31 de ani, care se afla pe bancheta din față, și un bărbat de 34 de ani, aflat pe bancheta din spate.
Impactul a fost atât de puternic, încât automobilul s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate, pasagerul de pe bancheta din față rămânând blocat în interior.
La locul coliziunii a fost solicitată de urgență echipa de salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, bărbatul de 31 de ani a fost descarcerat de echipa de intervenție. Acesta a fost predat echipajului medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Drochia.
Totodată, șoferul și cel de-al doilea pasager au suferit traumatisme și au fost, la rândul lor, transportați în stare gravă la același spital. În prezent, toți trei luptă pentru viață.
Pe acest caz a fost demarată o anchetă, în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele care au dus la producerea impactului.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova7 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
