Rețele de socializare

Moldova

Ziua accidentelor, la nord: Trei persoane rănite și șase mașini făcute zob, în urma unor coliziuni grave.

Ziua accidentelor pe șoselele din nordul țării. În doar câteva ore, mai multe coliziuni grave s-au produs pe traseele din regiune, soldate cu răniți și intervenții de urgență. Unul dintre accidente a avut loc în după amiaza zilei de 24 iulie, în apropiere de Brătușenii Noi, raionul Edineț, unde trei persoane au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau s-au izbit violent.

Publicat

Potrivit poliției, un șofer de 55 de ani din Brătușeni, ar fi pierdut controlul direcției, a derapat pe contrasens și s-a izbit de un automobil, condus regulamentar de o femeie de 46 de ani, originară din orașul Drochia. În vehiculul acesteia se mai aflau două pasagere- o tânără de 22 de ani și o femeie de 50 de ani, ambele din satul Baraboi, raionul Drochia.
În urma impactului, mașinile au fost „aruncate” în afara părții carosabile. Mai mulți martori ai accidentului au tras pe dreapta și au sărit în ajutorul victimelor. În scurt timp la fața locului au intervenit de urgență poliția, pompierii, dar și trei echipe medicale. Șoferul care ar fi provocat accidentul a fost preluat de urgență și transportat la spitalul din Edineț. De îngrijiri medicale au avut nevoie și cele două pasagere din cealaltă mașină. Șoferița a scăpat nevătămată ca prin urechile acului. Aceasta a fost testată alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Tot în data de 24 iulie, alte cel puțin două accidente violente s-au produs pe traseele din nordul țării. La Corlăteni, raionul Rîșcani, două vehicule s-au tamponat, iar în urma coliziunii una dintre mașini a ajuns într-un câmp de pe marginea drumului. Potrivit poliției, nicio persoană nu a avut de suferit. La scurt timp, nenorocul s-a abătut asupra altor doi șoferi care circulau pe traseu, în raionul Rîșcani. În circumstanțe neclare deocamdată, conducătorii auto s-au tamponat, una dintre mașini fiind proiecată pe acostament. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii au deschis anchete în fiecare caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentelor.


Moldova

Val antidrog în centrul țării: consumatori, cultivatori și curieri, prinși într-o singură săptămână

Polițiștii din Ialoveni, Hîncești și Orhei au desfășurat în ultimele zile o serie de operațiuni antidrog care au vizat consumatori, cultivatori și curieri implicați în distribuția substanțelor narcotice în zona de centru a țării.

Publicat

La Ulmu, polițiștii au descins la patru adrese unde au găsit pachețele cu droguri, folii cu urme de substanțe interzise și dispozitive de consum. Patru persoane, cu vârste între 24 și 39 de ani, au fost testate pozitiv la marijuana. În Molești, oamenii legii au ridicat o cantitate mare de masă vegetală cu miros specific și o armă IJ deținută ilegal, proprietarul de 39 de ani recunoscând că este consumator.

La Cărpineni, un tânăr de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi cultivat cannabis procurat de peste hotare, pe care îl distribuia ulterior în cantități mari. Perchezițiile au scos la iveală marijuana hidroponică, semințe, un cântar de precizie și valută, toate trimise la expertiză.


Totodată, la Bulăiești, polițiștii din Orhei au depistat un tânăr de 19 ani care ar fi lucrat ca „curier” pentru un magazin online de droguri pe Telegram, plasând pachete în ascunzișuri din Chișinău. La domiciliul său au fost găsite Ecstasy, heroină, PVP, LSD și materiale de ambalare.

Cei vizați riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare, iar anchetele continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în traficul de droguri.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un ucrainean, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a introdus în Moldova droguri de peste 6 milioane de lei

Un cetățean ucrainean de 38 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, după ce procurorii PCCOCS au demonstrat că acesta a introdus prin contrabandă în Republica Moldova peste 12 kilograme de alfa-PVP, droguri sintetice evaluate la peste 6.000.000 de lei.

Publicat

Bărbatul, originar din Lvov, și-a recunoscut vinovăția, ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse mai blânde față de maximul prevăzut de lege.

Potrivit anchetei, faptele au avut loc în primăvara anului 2025. Traficantul a intrat în țară prin punctul de trecere Briceni, la volanul unui Audi Q5, evitând să declare marfa interzisă. În prima cursă, el a transportat aproape șapte kilograme de alfa-PVP, din care un kilogram l-a lăsat într-o locație ascunsă în apropiere de Vatici, iar o altă cantitate similară – într-o fâșie forestieră din zona Susleni, Orhei. Peste o lună, acesta a revenit în Moldova cu alte peste cinci kilograme de droguri, ascunse în torpedoul mașinii, în sistemul de ventilare și sub parbriz.


După documentarea primelor livrări și monitorizarea comunicării suspectului cu complicii prin aplicația Telegram, ofițerii vamali l-au reținut în a doua călătorie. Cele două transporturi însumând circa 12 kilograme de substanțe narcotice au fost ridicate și urmează să fie distruse prin ardere.

Judecătoria Chișinău a dispus și încasarea a 155.000 de lei de la inculpat, reprezentând valoarea Audi-ului folosit la trafic, întrucât mașina aparține altei persoane. Sentința este cu drept de apel.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Trei indivizi au vandalizat iluminatul festiv din Bălți. Autoritățile cer ajutorul populației

Iluminatul de sărbătoare din centrul municipiului Bălți a fost vandalizat în noaptea de 10 decembrie, când trei persoane au distrus mai multe elemente ale decorațiunilor festive.

Publicat

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din parcul „Mihai Volontir”, iar imaginile au fost transmise autorităților municipale și poliției.

Primăria Bălți face apel la locuitori să ajute la identificarea făptașilor. Cetățenii care recunosc persoanele din imagini sunt rugați să contacteze de urgență poliția la numărul 112 sau la 0231 2-63-67.


Autoritățile anunță că persoanele vinovate riscă să fie trase la răspundere pentru distrugere intenționată a bunurilor publice.


Citește mai departe

topul săptămânii