Moldova
/VIDEO/ Schemă nouă de migrație ilegală: Ucraineni, trecuți ilegal prin Moldova contra 10.000 dolari în criptomonede.
Criptomonede în schimbul trecerii ilegale a graniței! Zeci de bărbați ucraineni, apți de mobilizare, au trecut ilegal prin Moldova, ghidați pas cu pas de o rețea organizată, care cerea mii de dolari… în criptomonede.
Totul se desfășura online, prin Telegram și WhatsApp, iar puntul de trecere era regiunea transnistreană. Transportul migranților se făcea, uneori, cu mașini înmatriculate în Italia, pe timp de noapte, pentru a trece neobservați.
Bărbații veneau din orașe ca Harkov sau Ujgorod, iar traseul era stabilit în detalii. Fiecare „client” plătea între 4.000 și 10.000 de dolari, doar în criptomonede. În total, aproape 70 de persoane, cu vârste între 22 și 47 de ani, au fost ajutate să treacă ilegal granița.
După luni de filaj, polițiștii de frontieră și procurorii au dat lovitura: doi suspecți au fost reținuți – unul de 33 de ani, din Tighina, și un complice de 37 de ani, din Tiraspol. Amândoi se află acum în arest preventiv pentru 20, și respectiv 30 de zile.
De menționat că, organizatorul este cunoscut anchetatorilor – în ianuarie 2025, a fost condamnat pentru fapte similare, iar în 2023 – a fost prins falsificând certificate de vaccinare anti-COVID pentru a facilita migrația ilegală.
Autoritățile anchetează acum peste 40 de dosare legate de această rețea.
Moldova
/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar fi bătut până la moarte un bărbat de 64 de ani din raionul Ștefan Vodă.
Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Ștefan Vodă și procurorii Procuraturii Căușeni, oficiul Anenii Noi.
Anchetatorii au stabilit că victima, un bărbat din satul Olănești, i-ar fi permis suspectului, care se cunoștea cu fiica sa, să locuiască împreună cu el. La sfârșitul anului 2025, după ce au consumat alcool, între cei doi ar fi izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.
Chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, agresorul nu a solicitat ajutor medical și ar fi amenințat-o pe fiica victimei să nu spună nimănui despre cele întâmplate.
A doua zi, după ce starea bărbatului s-a agravat, a fost chemată ambulanța. Din păcate, victima a decedat în drum spre spital.
În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele producerii agresiunii.
De asemenea, s-a stabilit că acesta a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, fiind eliberat din detenție în anul 2023 din Penitenciarul nr. 3 Leova.
În urma investigațiilor desfășurate timp de aproximativ două luni, suspectul a fost reținut pe 9 martie pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul este cercetat pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.
Moldova
/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
O șoferiță a fost sancționată de polițiștii de patrulare după ce nu a acordat prioritate pietonilor la o trecere din capitală.
Cazul a fost înregistrat în dimineața de 12 martie, la intersecția străzii Studenților cu bulevardul Moscova din cectorul Rîșcani. Potrivit poliției, femeia, în vârstă de 47 de ani, aflată la volanul unui automobil, nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar strada.
În urma verificărilor, conducătoarea auto a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.800 de lei și 5 puncte de penalizare.
Poliția reamintește că neacordarea priorității pietonilor este o abatere gravă în trafic. Dacă încălcarea este comisă repetat în decursul aceluiași an, sancțiunea poate ajunge până la 2.500 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de la 30 la 45 de zile.
Moldova
/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
Un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe marginea drumului, în mai multe localități din raionul Telenești. Potrivit anchetatorilor, acesta nu acționa singur, ci ar fi fost ajutat de o tânără de 18 ani.
Cazurile au avut loc în luna februarie, în localitățile Mîndrești și Ratuș. Suspecții ar fi sustras motorină direct din rezervoarele camioanelor staționate pe acostamentul drumurilor.
Potrivit oamenilor legii, combustibilul era transportat cu un automobil închiriat, iar ulterior ar fi fost vândut. Prejudiciul provocat agenților economici este estimat la peste 17 mii de lei.
La 11 martie, polițiștii au descins la domiciliul suspectului, unde au efectuat percheziții. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.
Ancheta continuă, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au mai fost implicate și alte persoane.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova6 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova7 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
