Rețele de socializare

Moldova

O minoră de 6 ani, la spital. Mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.

Impact violent în nordul țării. O copilă de doar 6 ani a fost rănită. Coliziunea s-a produs în noaptea de 22 aprilie în orașul Briceni. Conform informațiilor oferite de către ofițerul de presă al Inspectoratului de poliție local, Svetlana Talpă, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 23:40 precum că la intersecția străzilor Prieteniei și Independenței s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate echipele de poliție și medici. Ajunși, oamenii legii au stabilit preliminar că, un bărbat în vârstă de 36 de ani, deplasându-se la volanul unui automobil, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, mașina s-a tamponat cu putere într-un automobil condus de o tânără de 27 de ani. De menționat că, la momentul impactului, în habitaclul celui de-al doilea vehicul se aflau patru pasageri dintre care două minore de 4 și respectiv 6 ani, și doi bărbați cu vârste de 24 și 30 de ani. Urmare a coliziunii violente, copila de 6 ani a avut de suferit diverse traumatisme fiind prelută de medici și transportată cu ambulanța la spitalul raional Briceni pentru investigații suplimentare și acordarea ajutorului specializat. Totodată, la fața locului, oamenii legii au avut suspiciuni în adresa șoferului precum că acesta s-ar fi aflat în stare de abrietate alcoolică. Cu toate acestea, bărbatul a refuzat să fie testat. Pe numele acestuia a fost inițiată o cauză penală, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. De menționat că, în presă au apărut informații precum că șoferița ar fi angajată în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne – informație ce până la moment nu a fost confirmată sau infirmată de autorități. Prin urmare, polițiștii Inspectoratului de Poliție Briceni continuă cercetările fiind demarată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului. Șoferul care va fi găsit vinovat de acesta riscă să fie sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.


Moldova

Incendii marcate de decese: Două persoane și-au pierdut viața la Florești și Rezina.

Și-au găsit sfârșitul în circumstanțe îngrozitoare. Două persoane și-au pierdut viața în urma a două incendii produse la distanță de doar câteva ore, în raioanele Florești și Rezina. Ambele cazuri, care s-au produs în noaptea de 13 mai, au drept cauză preliminară nerespectarea regulilor antiincendiare.

Publicat

Potrivit pompierilor, primul incident a avut loc într-o gospodărie din satul Cernița, raionul Florești. Flăcările au mistuit două camere și acoperișul unei locuințe a unei femei în vârstă de 93 de ani. Din nefericire, în timpul intervenției, pompierii au depistat în una dintre odăi cadavrul carbonizat al proprietarei. Preliminar, notează pompierii, incendiul ar fi fost provocat de o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.
Câteva ore mai târziu, un alt incendiu a izbucnit în curtea Spitalului Raional Rezina, într-un garaj în care erau depozitate bunuri vechi. Și de această dată, în timp ce luptau cu flăcările, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 57 de ani. Ancheta preliminară indică drept cauză posibilă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis.
Ambele incendii sunt investigate în continuare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii lor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tentative dejucate la vamă: Trei persoane au încercat să aducă în țară medicamente interzise.

Trei persoane riscă să se aleagă cu dosare penale, după ce ar fi încercat să aducă ilegal în țară medicamente interzise. Este vorba despre substanțe cu regim special de circulație, de tip analgezic opioid. Cele trei tentative au fost înregistrate în doar o singură săptămână, la punctul de trecere a frontierei „Otaci”.

Publicat

În primul caz este cercetat un moldovean, care ar fi încercat să introducă cinci fiole cu medicamente opioide. Individul a dat dovadă de ingeniozitate și a ascuns substanțele într-o cutie de parfum.
Un alt caz a fost descoperit datorită câinelui de serviciu, care a reacționat în momentul în care un alt cetățean moldovean traversa frontiera pe jos. Acesta ar fi ascuns fiolele în portmoneu.
În cea de-a treia tentativă este implicat de asemenea un moldovean, care ar fi ascuns în haine patru fiole cu opioide. Planul acestuia a fost dejucat în urma unei verificări suplimentare.
Substanțele medicamentoase descoperite au fost transmise la expertiză, iar cercetările continuă. Responsabilii din cadrul Poliției de Frontieră reamintesc că, că introducerea în țară a medicamentelor aflate sub control este permisă doar în condițiile prevăzute de lege. Încălcarea acestor prevederi constituie o încălcare gravă, ce poate atrage răspundere penală.


Citește mai departe

Moldova

(+18) Refuzul i-a stârnit furia: O tânără a fost bătută de un bărbat într-o cafenea din Vulcănești

În Vulcănești, un bărbat a agresat o tânără în fața mai multor clienți ai unei cafenele locale. Incidentul șocant a avut loc în seara zilei de 4 mai.

Publicat

Potrivit canalului de Telegram Gagauzia 24, totul ar fi pornit de la faptul că fata nu i-a răspuns cu aceleași sentimente admiratorului său. Acesta, supărat, i-a aruncat conținutul unui pahar în față, a insultat-o verbal, apoi a trecut la violență fizică.

Potrivit informațiilor disponibile, tânăra se află în spital.


Citește mai departe

topul săptămânii