Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.

Scene rupte din filmele de acțiune pe străzile din Băcioi. Un bărbat de 42 de ani a fost răpit ziua în amiaza sub privirile șocate ale trecătorilor. Victima ar fi fost doborâtă la pământ, apoi urcată cu forța într-o mașină, care rapid a plecat de la locul faptei. Incidentul strigător la cer a fost surprins de câteva camere de supraveghere instalate în zonă.

Publicat

Șocați, martorii scenei au sesizat imediat poliția. Oamenii au declarat că bărbatul a fost agresat și urcat forțat în vehicul, asta chiar dacă unii trecători au încercat să intervină pentru a salva victima.
În scurt timp de la demararea anchetei, polițiștii au stabilit cine s-ar face vinovat de răpire. Acesta s-a dovedit a fi fostul angajator al bărbatului, la care ultimul activa în gospodărie. În timpul acțiunilor de investigație, polițiștii l-au găsit pe bărbatul răpit în locuința suspectului. Luat la întrebări, bănuitul în vârstă de 44 de ani a declarat că a recurs la răpire pentru că bărbatul îi datora o sumă de bani și urma să muncească din contul datoriei.
În consecință, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat de răpire, acesta riscă de la 3 la 6 ani de pușcărie.


Moldova

S-a intoxicat cu monoxid de carbon: O minoră de 17 ani a fost transportată la spital, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în casă.

O minoră de 17 ani a ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în locuință. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 4 ianuarie, într-o gospodărie din satul Tocuz, raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, fata a prezentat semne de intoxicație cu monoxid de carbon și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Medicii spun că, în prezent, starea acesteia este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și a canalelor de evacuare a fumului. Mai exact, tatăl minorei ar fi închis cahla sobei, fapt care a împiedicat evacuarea normală a fumului și a dus la acumularea monoxidului de carbon în interiorul locuinței.

Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie stabilite de organele de resort.


În acest context, salvatorii și pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, aceștia avertizează că este strict interzisă blocarea sau închiderea sistemelor de evacuare a fumului, inclusiv a cahlei sobei, atunci când focul este aprins.

De asemenea, în încăperile încălzite cu sobe sau alte surse pe bază de combustibil solid se recomandă aerisirea regulată a încăperilor și instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon, pentru avertizare timpurie.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu la o biserică din Drochia: Focul a cuprins o anexă a lăcașului, unde era amenajată cazangeria.

Un incendiu a izbucnit în dimineața de 4 ianuarie la o biserică din raionul Drochia. Focul a cuprins o anexă a lăcașului de cult, însă intervenția rapidă a pompierilor a salvat biserica de la distrugere.

Publicat

Alarma a fost dată la ora 06:40, când pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Sofia. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-o încăpere tehnică, unde era amenajată cazangeria, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați.

Flăcările au afectat mai multe bunuri materiale din interiorul anexei, însă datorită intervenției operative, focul a fost localizat și nu s-a extins spre biserica propriu-zisă. Incendiul a fost lichidat complet după aproape o oră, iar victime nu au fost raportate.

Potrivit specialiștilor IGSU, cauza probabilă a incendiului este nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea cazanului care funcționa pe combustibil solid.


În ajunul Crăciunului pe stil vechi, pompierii fac apel către responsabilii lăcașelor de cult să respecte cu strictețe normele de securitate. Aceștia recomandă verificarea instalațiilor de încălzire, evitarea utilizării echipamentelor defecte, menținerea liberă a căilor de evacuare și verificarea surselor electrice după încheierea slujbelor.

Totodată, enoriașii sunt îndemnați să evite aglomerațiile și să păstreze o distanță sigură față de lumânări și candele, pentru a preveni producerea incendiilor. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în zilele de weekend pompierii și salvatorii au intervenit în circa 60 de situații de risc la nivel național.




Citește mai departe

Moldova

Incident șocant la Ceadîr-Lunga: Un bărbat ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Groază pe un drum din sudul țării: un bărbat a fost reținut după ce ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Publicat

Incidentul șocant a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie, în orașul Ceadîr-Lunga. Potrivit poliției, femeia se afla împreună cu copilul și concubinul său într-o mașină pe drumul local Tomai-Ceadîr-Lunga când aceasta a fost ținta unei împușcături. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Principala persoană vizată de anchetă este soțul femeii, cu care aceasta se află în proces de divorț.

Arma suspectului a fost ridicată, iar bărbatul a fost reținut și este audiat de polițiști pentru clarificarea tuturor circumstanțelor acestui incident grav.


Citește mai departe

topul săptămânii