Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Rețea infracțională, destructurată. Patru persoane au fost reținute și sunt bănuite că vindeau droguri pe Telegram.

Rețea infracțională, destructurată. Polițiștii și procurorii din Sîngerei, în comun cu ofițerii de investigaţii au dat peste cap afacerea ilicită a unui grup de persoane specializat în distribuirea drogurilor prin intermediul aplicației „Telegram” și plasarea acestora în ascunzişuri, pe teritoriul raionului Sîngerei, municipiul Bălți și alte raioane ale ţării.

Publicat

Conform informațiilor oferite de către oamenii legii, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație efectuate, până la acest moment, au fost identificate și reținute patru persoane, care ar fi implicate în distribuirea drogurilor cu scop de înstrăinare. Forțele de ordine au descins la domiciliile bănuiților, dar și în alte locații. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate 500 grame de PVP – drog cunoscut în rândul consumatorilor ca sare, haşiş, precum și obiecte destinate consumului de substanțe narcotice, cântare, telefoane mobile și alte obiecte relevante anchetei. Valoarea drogurilor pe piața neagră se estimează la circa jumătate de milion de lei. Urmărirea penală pe acest caz continuă, pentru deconspirarea întregii scheme infracționale de trafic de droguri, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Advertisement

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ar fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.

Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din raionul Ialoveni, după ce ar fi lăsat o plită electrică conectată în timp ce dormea. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 16 decembrie, în satul Ruseștii Noi.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în interiorul casei a izbucnit un incendiu care s-a autostins până la apelarea echipelor specializate. Ajunși la fața locului, salvatorii au depistat cadavrul proprietarului, care, cel mai probabil, s-a intoxicat cu produsele de ardere.

În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că bărbatul ar fi adormit lăsând plita electrică conectată în apropierea sa. Din cauza supraîncălzirii aparatului, în încăpere a izbucnit un incendiu, fiind afectate o saltea, lenjeria de pat și mai multe articole vestimentare aflate pe pat.

Alte circumstanțe ale incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.


În acest context, reprezentanții IGSU avertizează că nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea aparatelor electrice de încălzit poate avea consecințe fatale. Salvatorii îndeamnă cetățenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatelor electrice, precum reșourile, plăpumile electrice sau aerotermele.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să evite amplasarea acestora în apropierea materialelor combustibile, cum ar fi mobilierul, lenjeria, hainele sau alte obiecte ușor inflamabile și să le deconecteze obligatoriu pe timpul nopții sau atunci când părăsesc locuința.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 107 incendii provocate de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor și echipamentelor electrice, în urma cărora 8 persoane și-au pierdut viața.


Citește mai departe

topul săptămânii