Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Descinderi la Penitenciarul nr. 18- Brănești. Câțiva deținuți sunt suspectați de șantaj.

Șantaj de după gratii. Mai mulți deținuți, ajutați de persoane aflate la libertate, ar fi cerut bani de la o femeie, amenințând-o că altfel vor publica poze în care victima apare în ipostaze intime. Bărbații ar fi obținut pozele, după ce ar fi spart contul femeii de pe o rețea de socializare, asta deși se aflau în arest.

Publicat

Potrivit poliției, câțiva deținuți din Penitenciarul nr. 18- Brănești, ar fi contactat inițial soțul femeii, un bărbat de 31 de ani, și ar fi cerut de la acesta 5 mii de lei pentru a nu răspândi imagini pe rețelele sociale în care soția lui apare în ipostaze intime. Bărbatul ar fi transmis banii, iar în scurt timp deținuții ar fi contactat direct victima și ar fi cerut și de la aceasta încă 5 mii de lei. De această dată însă, soțul femeii a refuzat să le mai transmită banii.
Astfel, pușcăriașii au transmis pozele defăimătoare în care apare femeia mai multor rude ale acesteia.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au descins cu 8 percheziții la închisoarea din Brănești, în celulele a opt condamnați cu vârstele cuprinse între 24 și 37 de ani, de unde au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM, dar și carnete cu date personale și numere de telefon.
Percheziții au fost efectuate și la domiciliile rudelor deținuților, dar și la alte persoane care ar fi implicate în infracțiune.
Cei opt condamnați urmează a fi transferați la Penitenciarul nr. 13- Chișinău pentru audieri în cadrul dosarului. Persoanelor bănuite li se incriminează săvârşirea infracțiunii de șantaj cu dobândirea bunurilor cerute, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 10 ani.


Moldova

Malpraxis la spitalul din Soroca: Un medic, condamnat la închisoare după moartea unui pacient.

Un medic chirurg din cadrul Spitalului Raional Soroca a fost condamnat la 2 ani de închisoare, după ce un pacient internat cu ocluzie intestinală a murit, în urma nerespectării protocoalelor medicale.

Publicat

Potrivit procurorilor, pacientul în vârstă de 57 de ani, a fost internat pe 9 august 2023. Deși diagnosticul de ocluzie intestinală era clar, medicul nu ar fi dispus intervenția chirurgicală necesară în termenul prevăzut de ghidul medical – maximum 48 de ore dacă tratamentul conservator nu funcționează.
După câteva zile, pacientul a fost externat, fără să fie operat. Starea lui s-a agravat, iar ulterior a fost transferat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. A fost operat de urgență, dar era prea târziu. A murit pe 21 august, în secția de reanimare.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, medicul nu a respectat protocolul clinic național privind tratarea ocluziei intestinale superioare și nici nu a informat pacientul în mod corespunzător. De asemenea, nu a fost documentat niciun refuz scris din partea bolnavului privind intervenția.
Magistrații au decis condamnarea medicului la 2 ani de detenție într-un penitenciar de tip deschis. În plus, acesta nu va mai avea dreptul să profeseze timp de 3 ani și a fost obligat să plătească 250.000 de lei despăgubiri rudelor pacientului.
Medicul se declară nevinovat. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escrocherii în numele criptomonedelor: Un call-centru ilegal, coordonat de un ucrainean, a fost destructurat.

Un nou „centru de escrocherii” a fost anihilat de oamenii legii, în capitală. Sub paravanul unui call-centru, mai mulți indivizi înșelau oameni din afara țării, promițându-le câștiguri rapide din investiții în criptomonede.

Publicat

Oamenii legii în cooperare cu procurorii PCCOCS și mascații de la „Fulger”, au descins în trei locații din municipiul Chișinău.

În urma perchezițiilor, a fost reținut presupusul lider al grupării – un bărbat de 33 de ani, cetățean ucrainean, cu reședință în Republica Moldova.

Potrivit anchetei, acesta ar fi coordonat o rețea de operatori care contactau potențiale victime, pretinzând că oferă consultanță în investiții online. Odată convinși, clienții transferau sume importante pe platforme aparent sigure, însă banii ajungeau în realitate în conturile controlate de grupare.


Din centrele verificate, polițiștii au ridicat peste 50 de telefoane mobile, zeci de laptopuri, un server ascuns într-un depozit de la marginea orașului, precum și două mașini de lux, despre care se presupune că au fost achiziționate din banii obținuți ilegal.

În sistemele informatice au fost identificate aplicații de tranzacționare, inclusiv în criptomonede. Toate echipamentele vor fi supuse expertizei.

Pe caz a fost deschis un dosar penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Procurorii au cerut aplicarea arestului preventiv.


Cercetările continuă pentru a identifica toate victimele și pentru a stabili valoarea prejudiciului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tragedie pe zebră, la Telenești: Un biciclist a fost lovit mortal de o mașină, în timp ce traversa strada.

Accident cu final tragic în raionul Telenești. Un bărbat de 40 de ani a murit pe loc, după ce a fost lovit în plin de un automobil, chiar în timp ce traversa strada pe zebră, având bicicleta de mână.

Publicat

Totul s-a întâmplat în prima parte a zilei de 20 iunie, în apropiere de satul Sărăteni. Potrivit datelor preliminare oferite de poliție, biciclistul traversa regulamentar, însă șoferul în vârstă de 65 de ani nu ar fi frânat la timp și l-a izbit violent.

Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul nu a mai avut nicio șansă. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul. Martorii spun că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă, iar victima a fost aruncată pe carosabil câțiva metri.

Polițiștii au intervenit imediat și au izolat perimetrul, pentru a documenta toate detaliile.


Autoritățile le reamintesc șoferilor că pietonii au prioritate pe trecerea marcată, iar nerespectarea regulilor de circulație poate avea consecințe fatale.


Citește mai departe

topul săptămânii