Moldova
/VIDEO/ Două cazuri de escrocherie, deconspirate de polițiștii din Ungheni. Cinci suspecți – reținuți.
Cinci dintr-o „lovitură”. Polițiștii din Ungheni au reținut într-o singură zi cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 53 de ani, care ar fost implicați în două cazuri de escrocherie prin cunoscuta metodă cu „ruda implicată în accident”.
În primul caz, în capcana escrocilor a căzut o femeie de 74 de ani, originară din orașul Ungheni. Bănuiții au acționat după metoda clasică. Aceștia au apelat telefonic victima și, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un accident rutier, ar fi solicitat transmiterea mijloacelor financiare în sumă de circa 500 000 de lei.
Ulterior, doi tineri s-au deplasat la domiciliul femeii, de unde au ridicat suma de 491 mii de lei.
După ce victima și-a dat seama că a fost înșelată, a sesizat imediat Inspectoratul de poliție Ungheni.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar ulterior cei doi suspecți au fost identificați și reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri de 29 și 30 de ani, originari din orașul Ungheni.
În timpul investigațiilor, oamenii legii au descins cu percheziții la două adrese din capitală.
Acolo oamenii legii au depistat alți doi suspecți cu vârstele de 24 și 29 ani, cetățeni străini, care au fost și ei reținuți.
În cel de-al doilea caz, o femeie de 72 de ani, originară din raionul Ungheni, a fost victima escrocilor.
Aceasta a transmis suma de 3000 euro și 95.000 lei unui bărbat necunoscut, fiind înșelată după același scenariu, de această dată, sub pretextul că fiica victimei ar fi fost implicată într-un accident rutier soldat cu victime.
Polițiștii au identificat în scurt timp suspectul, un bărbat de 53 de ani, originar din orașul Ungheni, care a fost și reținut în cadrul unei cauze penale.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în schemă.
Poliția reamintește oamenilor să nu transmită bani persoanelor necunoscute. Iar în cazul în care v-ați pomenit într-o situație similară și aveți anumite dubii, închideți imediat apelul și solicitați de urgență intervenția Poliției la 112.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



