Moldova
Pescuitul la copcă- risc pentru viață. Un pescar a murit, iar alți trei bărbați au fost la un pas de înec, în doar 24 de ore.
Deși atenționările pompierilor și salvatorilor nu contenesc în această perioadă, unii oameni continuă să se aventureze pe gheața bazinelor acvatice din țară. Din nefericire, în doar 24 de ore un pescar amator și-a pierdut viața, iar alți trei bărbați au fost la un pas de a se îneca, după ce s-au prăbușit sub gheață. Cazurile au fost înregistrate de IGSU, la Chișinău, Vatra și Ștefan-Vodă.
Incidentul cu final tragic s-a produs în dimineața de 28 februarie, la un iaz din apropierea satului Antonești, raionul Ștefan-Vodă. Doi bărbați de 72 și 45 de ani au mers să pescuiască la copcă și în timp ce se aflau pe lac, gheața s-a spart, iar cei doi au căzut în apă. Martori la scena șocantă au fost câțiva trecători, care au și alertat serviciile specializate. În scurt timp la fața locului au intervenit salvatorii și cu ajutorul echipamentului specializat au reușit să scoată din apă pescarul în vârstă de 45 de ani. Acesta se afla în stare conștientă. Din nefericire, celălalt pescar amator în vârstă de 72 de ani a fost extras decedat. Potrivit informațiilor preliminare, în momentul tragediei ambii pescari se aflau în stare de ebrietate. Mai mult, oamenii legii au stabilit că cei doi ar fi fost avertizați și chiar alungați din preajma iazului de către proprietar, însă pescarii au ținut morțiș să-și continue activitatea, care în cele din urmă s-a dovedit a fi fatală pentru unul dintre ei.
Un alt incident similar s-a produs în după-amiaza zilei de 27 februarie, la lacul „Ghidighici”, din orășelul Vatra. Un bărbat de 70 de ani, aflat în scaun cu rotile, a decis să pescuiască la copcă. Însă nu a fost să fie! Gheața s-a spart, iar pescarul a căzut parțial în apă. Din fericire, salvamarii au intervenit rapid și au scos bărbatul la mal, unde a primit îngrijirile de rigoare.
Încheie șirul iresponsabilității un bărbat de 43 de ani, din capitală. Acesta, beat fiind, se plimba pe gheața lacului din parcul „Valea Trandafirilor”. La un moment dat, bărbatul a căzut în apă și a rămas blocat sub gheață. Acesta a scăpat cu viață, doar datorită faptului că incidentula a fost observat de salvamarii Stației de Salvare, care au intervenit rapid și l-au scos la mal. Victima a suferit hipotermie și a fost transportată de urgență la spital.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii că aflarea, mersul sau pescuitul pe suprafața râurilor și bazinelor acvatice, reprezintă un pericol major pentru viață. Salvatorii, îndeamnă oamenii să evite orice activități pe podul de gheață, în special când temperaturile oscilează între minus și plus.
Moldova
/VIDEO/Nici gratiile nu l-au oprit: Un deținut ar fi coordonat o grupare specializată pe trafic de narcotice.
Oamenii legii au destructurat o rețea de trafic de droguri, coordonată de un deținut din penitenciarul Pruncul. Substanțele, aduse din Polonia, erau comercializate ulterior pe internet, printr-un magazin activ pe aplicația Telegram, cu peste 1.600 de clienți.
În cadrul operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 2 kilograme de droguri, printre care PVP, cunoscut ca „sare”, și mefedronă, un narcotic care poate provoca panică, halucinații și dependență severă, similară cocainei.
Primul reținut este un tânăr de 20 de ani din Căușeni, care acționa ca curier. Acesta închiriase un apartament în sectorul Botanica din Chișinău, de unde împărțea drogurile în diferite ascunzișuri pentru clienți. Plățile erau efectuate prin portmoneul electronic al grupului, la terminale publice. În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 700 de grame de PVP. Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
La începutul lunii februarie au fost reținuți și doi membri ai grupului, ambii în vârstă de 58 de ani, care închiriaseră un apartament în sectorul Ciocana. Aceștia au fost prinși în fața blocului, având asupra lor o geantă cu aproximativ 1,2 kilograme de mefedronă, iar în automobilul lor au fost depistate cantități suplimentare de droguri. Instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, liderul grupării este un deținut din Pruncul, condamnat anterior la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Din celula acestuia au fost ridicate dispozitive de stocare a informației și un pliculeț cu urme de substanțe narcotice, utilizat la ambalarea drogurilor.
Urmărirea penală continuă, pentru identificarea tuturor membrilor grupării și trimiterea dosarului în instanță.
Moldova
/VIDEO/ Captură importantă la Cahul: Un bărbat a fost prins cu 100.000 de țigări de contrabandă în mașină.
Un bărbat de 34 de ani a fost prins în timp ce încerca să introducă ilegal în țară 100.000 de țigarete, echivalentul a 5.000 de pachete, fără acte de proveniență sau documente legale.
Autoturismul în care erau transportate țigaretele a fost oprit pentru verificări de către ofițerii Serviciului Vamal, în municipiul Cahul.
Țigaretele au fost ridicate și urmează să fie confiscate, prevenind astfel intrarea produselor în piața neagră de consum, cu potențial impact asupra sănătății și respectării legislației. Persoana implicată riscă sancțiuni contravenționale, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și posibile legături cu rețele de contrabandă sau transport ilegal de tutun.
Moldova
Centrul Unic de Apel 112, luat cu asalt: În doar câteva ore au recepționate mii de apeluri.
Condițiile meteo extreme au transformat dimineața de 5 februarie într-un coșmar pentru șoferi și pietoni. În doar o oră, între 7:00 și 8:00, Serviciul 112 a recepționat 497 de apeluri, iar până la ora 12, totalul apelurilor primite a ajuns la 2.372.
Dintre acestea, 979 de persoane au solicitat intervenția echipajelor medicale de urgență, multe pentru traumatisme și leziuni cauzate de căderi pe polei și ghețuș.
Traficul a fost și el grav afectat: poliția a fost sesizată prin 324 de apeluri, inclusiv pentru 19 accidente rutiere și 17 cazuri de derapaje sau blocaje pe drumuri alunecoase. Salvatorii și pompierii au fost solicitați în 55 de cazuri, inclusiv pentru tractarea vehiculelor derapate și gestionarea incidentelor provocate de gheață. Alte 37 de apeluri au vizat utilajele și drumurile blocate, direcționate către Autoritatea Națională de Drumuri.
Autoritățile fac apel la cetățeni să evite deplasările neesențiale și să circule cu maximă prudență, pentru a preveni accidente și alte incidente.
-
Moldova7 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova3 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova2 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova20 de ore în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova21 de ore în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
