Moldova
/VIDEO/ Grup specializat în organizarea migrației ilegale, destructurat. Un polițist de frontieră a fost reținut.
Grupare specializată în migrație ilegală, destructurată. Două persoane, printre care și un funcționar public au fost reținute. Conform informațiilor oferite de către forțele de ordine, suspecții s-ar fi specializat în organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni la frontiera moldo-ucraineană, în zona de nord a țării, obținând profituri în proporții deosebit de mari.

Astfel, în cadrul acțiunilor de investigație a fost identificată modalitatea săvârșirii infracțiunilor și rolul fiecărui membru implicat în afacerea ilicită. Totodată, a fost identificat și reținut și un angajat al Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani, care în perioada 2022-2024 la solicitarea liderului grupării criminale, contra unei sume de bani, ar fi aplicat ștampila în pașapoartele victimelor migrației ilegale, pentru a le legaliza intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, ofițerii de investigație de comun cu procurorii au descins cu percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport a suspecților, unde au fost depistate și ridicate mai multe obiecte care prezintă interes pentru urmărirea penală, inclusiv documente, dispozitive electronice, arme de foc păstrate ilegal și alte bunuri relevante. De asemenea, a fost reținut și liderul grupării criminale, care ar fi responsabil de coordonarea activităților ilegale atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, care încasa sume de până la 10.000 dolari per persoană.
În speță, investigațiile continuă, în vederea deconspirării activității tuturor membrilor grupului infracțional și tragerii lor la răspundere penală, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Descinderi, dis-de-dimineață. Ofițerii CNA investighează o escrocherie cu tranzacții virtuale de 400 mii lei.
Descinderi, dis-de-dimineață. Ofițerii CNA investighează o escrocherie cu tranzacții virtuale. Conform informațiilor oferite de către oamenii legii, un grup de persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, din care fac parte atât cetățeni ai Republicii Moldova dar și ai altor state, abuzând de încrederea unei persoane în etate, ar fi convins-o să investească 400.000 de lei prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor, deposedând-o ulterior de întreaga sumă.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițeri anticorupție de comun cu procurorii au efectuat mai multe percheziții în municipiul Chișinău, dar și în raioanele Edineț și Ungheni. În urma acestora, de la domiciliile suspecților au fost ridicate dispozitive electronice de stocare a informațiilor, persoanele vizate în acest caz urmând a fi audiate. Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a procurorilor. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
/VIDEO/ Carne de porc- retrasă din vânzare. ANSA a descins cu verificări la o piață agroalimentară din suburbia capitalei.
Controale amănunțite pentru eradicarea pestei porcine africane pe teritoriul țării. Inspectorii ANSA au descins cu verificări inopinate la o piață agroalimentară din suburbia capitalei, unde au depistat încălcări cu duiumul.

În consecință, carnea de porc a fost retrasă din vânzare de către inspectori. Aceasta a fost retrasă și nimicită, iar spațiile pieței au fost supuse igienizării și dezinfecție.
Potrivit ANSA, administratorii pieței agroalimentare ar fi admis în comerț carne de porc proaspătă provenită din circuit ilicit.
Controalele inspectorilor au fost desfășurate și la frontieră, pentru depistarea și confiscarea cărnii sau a produselor din carne transportate în bagajele călătorilor.
Astfel, angajații ANSA cer tuturor administratorilor de piețe agroalimentare sau magazine specializate să respecte legislația.
Moldova
Un câmp din Bălți, cuprins de flăcări. Câteva persoane au fost sancționate pentru incendierea vegetației uscate.
Incendiu de vegetație în municipiul Bălți. Un câmp a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins cu repeziciune făcând scrum atât vegetația uscată, cât și stufărișul unui lac aflat în apropiere.

Din imaginile publicate pe rețelele sociale se văd flăcările puternice, care erau la doar câțiva metri distanță de mai multe locuințe amplasate în zonă.
La fața locului au intervenit prompt inspectorii de mediu din Bălți, alături de o echipă de pompieri, o ambulanță și serviciul de intervenție gaze. Din fericire, focul a fost localizat la timp, evitându-se extinderea către gospodăriile din apropiere. Circumstanțele exacte în care a izbucnit incendiul urmează a fi stabilite, însă specialiștii IGSU spun că, cel mai probabil, că vegetația uscată a fost incendiată.
În acest context, în data de 25 februarie inspectorii de mediu și pompierii au împărțit amenzi la stânga și la dreapta pentru incendierea gunoiului și vegetației uscate. Astfel, un bărbat din raionul Hîncești a fost sancționat, după ce a fost prins în flagrant dând foc gunoiului în propria gospodărie. La Pîrjota, Rîșcani, primarul localității a fost tras la răspundere administrativă, după ce groapa de gunoi din localitate a fost incendiată. Iar proprietarul bazinului acvatic din localitatea Borosenii Noi, raionul Rîșcani urmează a fi amendat din cauza aprinderii stufărișului.
IGSU atenționează repetat oamenii să nu aprindă gunoiul menajer, vegetația uscată și deșeurile în propriile gospodării, dar și pe terenuri deschise, pentru a evita incendiile de proporții și afectarea mediului înconjurător.
Pentru provocarea arderii în câmp deschis a resturilor de vegetație se prevede o amendă de la 10 mii la 15 mii de lei pentru persoanele fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
Potrivit datelor statistice, în anul 2024 pompierii și salvatorii au intervenit în peste 3700 de cazuri de ardere a vegetației uscate, unde a fost compromisă totală de circa 7700 ha.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Dorința de like-uri costă scump. Șapte adolescenți ar fi înscenat o alercație pe care au transmis-o live pe online.
-
Moldova2 zile în urmă
Alertă în capitală. Un obuz, depistat pe scările unui magazin din sectorul Botanica.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Speluncă de droguri, descoperită. Polițiștii au dat „buzna” într-un apartament din capitală.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Preț scump pentru adrenalină. Doi tineri sunt cercetați penal, fiind suspectați de răpirea unui automobil și furt.
-
Moldova2 zile în urmă
Manevră periculoasă soldată cu accident. Două persoane au fost traumatizate în urma unei coliziuni, la Rîșcani.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Un șofer beat, gonit de poliție. Din păcate, acesta nu este unicul automobilist prins în stare de ebrietate la volan.
-
Moldova6 zile în urmă
/AUDIO/ Percheziții la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie din capitală. Nouă persoane, suspectate.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Cinci persoane au fost reținute. Aceștia ar fi plasat droguri în ascunzișuri, la Botanica.