Rețele de socializare

Moldova

/AUDIO/ Angajați ANTA, reținuți. Suspecții ar fi pus la cale o schemă de corupție, în nordul țării.

Schemă de corupție în nordul țării, cu implicarea a patru angajați ai Agenției Naționale Transport Auto. Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore după ce ar fi luat bani pentru a închide ochii la încălcările unor transportatori.

Publicat

În dimineața de 28 ianuarie, ofițerii CNA au efectuat peste 20 de percheziții în dosar.
Potrivit oamenilor legii, cei patru angajați ai ANTA ar fi pretins și acceptat lunar diferite remunerații ilicite de la transportatorii care activau în nordul țării. Banii erau oferiți pentru așa-numita protecție, manifestată prin verificări superficiale la conducătorii auto sau neaplicarea sancțiunilor corespunzătoare pentru încălcările admise.
Acțiunile inspectorilor au fost documentate de CNA în cadrul unei cauze penale de corupere pasivă, la care ulterior au fost conexate alte 14 dosare.
Astăzi, în cadrul perchezițiilor la domiciliile bănuiților, au fost găsite mijloace financiare, în diferită valută, înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale transportatorilor și purtători de informații. Cercetările pe acest caz continuă.
În contextul acestor informații, responsabilii de la ANTA au că, condamnă ferm orice act de corupție și își reafirmă angajamentul pentru respectarea legii și transparenței în activitate. În continuare, vor colabora activ cu autoritățile competente și vor oferi suport informațional.




Moldova

/VIDEO/ Un moldovean căutat prin Interpol pentru trafic de copii, prins în Italia.

Se ascundea de autorități peste hotarele țării, însă în cele din urmă a fost reținut și extrădat. Un moldovean de 37 de ani din raionul Ialoveni, anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol, a fost prins în Italia.

Publicat

Acesta este acuzat că împreună cu alte persoane ar fi recrutat, transportat, transferat și exploatat prin muncă forțată, o minoră de 13 ani din Bender.
Pentru fapta comisă, în anul 2020 Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe individ la 15 ani privațiune de libertate cu executare, ulterior de către Inspectoratul de poliție Ialoveni fiind inițiate măsuri de căutare.
În urma acțiunilor comune ale polițiștilor moldoveni și cei din Italia și cu suportul Direcției Cooperare Polițienească Internațională, bărbatul a fost reținut în Italia și extrădat în Republica Moldova pe cale aeriană.


Citește mai departe

Moldova

Victime în fiecare zi. Încă un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de soba defectă.

Sobele defecte fac victime în fiecare zi. Un bărbat de 85 de ani a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Incidentul s-a produs pe 5 februarie, într-o gospodărie din satul Pleșeni, raionul Cantemir.

Publicat

Din fericire, echipele specializate au intervenit la timp și au acordat bătrânului îngrijirile medicale de rigoare, iar ulterior acesta a fost transportat la spitalul raional în stare stabilă.
Specialiștii IGSU au constatat, preliminar, că acumularea de gaze toxice ar fi fost provocată de închiderea căii de evacuare a fumului.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025, au fost înregistrate 9 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere în urma cărora 20 de persoane au avut suferit, inclusiv 13 minori, iar din nefericire o persoană a decedat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Furt „de milioane”. Trei bărbați ar fi prădat o casă de schimb valutar, la Durlești.

Ar fi pus la cale un furt în proporții deosebit de mari, însă au fost descoperiți și reținuți. Trei bărbați de 22 și, respectiv 31 de ani din raionul Ialoveni, au fost reținuți și plasați în arest pentru 30 de zile, după ce ar fi prădat o casă de schimb valutar.

Publicat

Cazul s-a produs în luna noiembrie 2024, în orașul Durlești. Cei trei indivizi ar fi deteriorat ușa și ar fi pătruns, pe timp de noapte, în schimbul valutar. Bărbații ar fi sustras din safeu mijloace bănești în diferită valută, după care au fugit într-o direcție necunoscută.
În acest fel, aceștia ar fi provocat un prejudiciu estimat la un milion de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație suspecții au fost identificați, localizați și reținuți.
În timpul descinderilor oamenii legii au depistat și ridicat mijloace bănești, proveniență cărora urmează a fi stabilită.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 10 ani.
La moment sunt întreprinse acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, precum și stabilirea complicității bănuiților în comiterea altor infracțiuni pe teritoriul capitalei, timp în care figuranții beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii