Diaspora
Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.
Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.
Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.
Diaspora
Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.
La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.
Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.
Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.
Diaspora
Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia
Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.
Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.
Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.
La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.
Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.
Diaspora
Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean
Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.
Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.
Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.
Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.
Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.
După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.
Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.
-
Moldova5 zile în urmăUn polițist de la IP Fălești, mort de beat la volan, a dat cu Logan-ul în parapet, la Rîșcani. Riscă să ajungă șomer
-
Moldova6 zile în urmăAccident spectaculos la Step-Soci, raionul Orhei: două mașini au ajuns în curtea unei gospodării
-
Moldova6 zile în urmăA torturat victima, apoi a aruncat-o de la etajul 9: O moldoveancă, condamnată pentru omor cu „cruzime excepțională”, reținută în SUA
-
Moldova7 zile în urmăȘefă de centru cadastral ASP, reținută de CNA: ar fi luat 15.000 € mită pentru diplome false în domeniul medical
-
Moldova6 zile în urmăDoi polițisti riscă dosar penal: o femeie din Ucraina ar fi fost scursă de bani si hărțuită sexual în Moldova
-
Moldova13 ore în urmăCu autospeciala în gard: O mașină a poliției de frontieră, implicată într-un accident, la Fălești.
-
Moldova6 zile în urmăDoi tâlhari în cazul soților vârstnici din Căușeni – condamnați. Au pătruns mascați și înarmați în casă pentru 100.000 lei
-
Moldova6 zile în urmăAccident tragic în raionul Strășeni. Trei persoane au decedat
