Moldova
Copii născuți în cămașă. Trei minori au ajuns la spital în urma intoxicării cu monoxid de carbon.
Copii născuți în cămașă. Aceștia au fost la un pas de a-și pierde viețile în urma intoxicării cu produse de ardere. Cazul a fost înregistrat în seara de 20 ianuarie curent într-o locuință din satul Scăieni, raionul Dondușeni.
Potrivit informațiilor, mama copiilor a alertat serviciile specializate, după ce a observat la minorii de 12, 8 și respectiv 4 ani semne de intoxicație ușoară. La fața locului a ajuns o echipă de medici care a examinat copiii și a constatat că aceștia au suferit o intoxicație cu monoxid de carbon. Ulterior, minorii au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare. La moment starea acestora este stabilă, fiind înafara oricărui pericol. În urma cercetărilor efectuate de către specialiștii IGSU s-a stabilit că, minorii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit. Incendiu în locuință nu s-a produs, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea surselor de încălzit locuințele cum ar fi sobele, cazanele, dar și aparatele electrice. Cetățenii sunt rugați să aerisească încăperile unde funcționează sursele de încălzit și să nu obtureze canalele de evacuare a fumului, pentru evitarea unor intoxicații cu monoxid de carbon și prevenirea incendiilor în locuințe. Menționăm că, de la începutul anului 2025 au fost înregistrare 4 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 10 persoane, inclusiv 8 minori au avut de suferit.
Moldova
Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.
Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.
Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.
Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Moldova
Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.
Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.
În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.
Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova5 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova6 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova6 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova5 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova5 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
