Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Rețea de migrație ilegală, destructurată. Suspecții acționau în zona de sud a țării.

În timp ce unii sunt prinși că transportă ilegal migranți ucraineni prin zona de nord a țării, alții s-au specializat pe migrație ilegală în regiunea de sud.

Publicat

O grupare criminală transfrontalieră care ar fi facilitat tranzitul cetățenilor ucraineni prin Republica Moldova pentru a ajunge în statele Uniunii Europene, a fost demascată de poliștii de frontieră.
Gruparea opera în zona frontierei moldo-ucrainene, pe direcția localităților Giurgiulești – Reni. Străinii care au încercat să traverseze ilegal frontiera au dezvăluit, în cadrul audierilor, faptul că beneficiau de cazare și ghidare contra unor sume de bani. Prețul pentru trecerea ilegală era de 4000 de dolari americani de persoană.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul membrilor grupului criminal, în raionul Cahul, au fost ridicate probe esențiale și anume sume de bani, un telefon mobil și mijlocul de transport utilizat pentru deplasarea migranților ilegali. Organizatorii, un cetățean moldovean, și complicele său ucrainean și-au împărțit responsabilitățile, având ca scop obținerea unor beneficii financiare ilegale.
La data de 18 decembrie 2024, liderul grupării a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. În prezent, investigațiile continuă pentru identificarea tuturor celor implicați și tragerea acestora la răspundere penală.


Moldova

Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.

Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.

Publicat

Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.

Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.


Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.

Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, femeia a decedat pe loc.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

topul săptămânii