Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Șantaj dirijat de după gratii. Un deținut a pus la cale o schemă de șantaj intim cu imagini trucate ale unei femei.

N-au liniște nici după gratii. Oamenii legii au deconspirat o schemă de șantaj intim al unei femei din Chișinău, dirijat chiar din penitenciarul din Cricova.

Publicat

Potrivit forțelor de ordine, deținutul are vârsta de 22 de ani și a fost condamnat pentru furt și jaf, cu ispășirea pedepsei până în anul 2028. În a doua jumătate a lunii noiembrie a acestui an, individul ar fi contactat victima și i-ar fi cerut 500 euro pentru ca să nu publice pe internet și să nu le trimită rudelor acesteia un set de imagini intime ale acesteia. De fapt, deținutul a preluat imaginile de pe profilul ei public de pe platformele de socializare, pe care le-ar fi modificat în programe de editare grafică, astfel încât acum imaginile exprimau posturi indecente. Pentru a devini mai credibil, acesta i-ar fi trimis femeii câteva din imaginile trucate. Totuși, victima a anunțat autoritățile de drept, care au preluat controlul comunicării cu deținutul pentru acumularea probelor. Ulterior, sub controlul autorităților, victima i-a transferat 1.200 lei unui tânăr de 25 de ani de la libertate, cunoscut al deținutului, pe care ulterior autoritățile l-au și reținut. Totodată, cu sprijinul angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor, oamenii legii l-au percheziționat pe deținut și celula acestuia, unde a fost găsit și telefonul folosit la comunicarea ilegală cu femeia, chiar dacă telefoanele sunt interzise în penitenciar.
Ulterior procurorii au depus demers privind aplicarea arestului preventiv pentru 30 zile față de complicele de la libertate. În ceea ce-l privește pe deținutul care a dirijat schema, acesta urmează să fie investigat penal în interiorul penitenciarului. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, ambii beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Advertisement

Moldova

Vindeau droguri ca „la piață”. Două femei au fost reținute și sunt cercetate pentru trafic de droguri.

Două femei din Orhei au ajuns din propriile gospodării direct în arest preventiv, după ce oamenii legii le-au deconspirat activitatea care le aducea profit. Cele două sunt suspectate de implicare într-o rețea de distribuție a drogurilor atât pe teritoriul municipiului Orhei, cât și în alte localități din țară.

Publicat

Totul a ieșit la iveală în luna ianuarie, când polițiștii au obținut informații despre faptul că un grup de persoane ar fi pus pe roate o adevărată rețea de comercializare a substanțelor narcotice și psihotrope. Femeile suspectate ar fi avut rolul lor în schemă: acestea ar fi ambalat și vândut marijuana și hașiș în cartierul Slobozia Doamnei din Orhei. Prețul ar fi fost de 400 de lei pentru un pachețel.
După o perioadă de documentare a cazului, mascații le-au făcut o vizită inopinată. În timpul descinderilor, în gospodăriile suspectelor a fost depistat hașiș, un cântar electronic de înaltǎ precizie și peste 18.000 de lei, bani care ar fi provenit din activitatea infracțională.
Cele două femeie de 37 și 43 de ani au fost reținute. Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, acestea riscă închisoare de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Business cu iz de tutun: O linie clandestină de producere a țigaretelor a fost destructurată.

Descinderi de amploare desfășurate de ofițerii serviciului vamal. O linie clandestină de producere a țigaretelor a fost destructurată. Cinci mandate de percheziție în municipiul Chișinău și în afara acestuia au fost puse în aplicare în cadrul unei cauze penale pornite pe contrabanda cu mărfuri accizate. Potrivit informațiilor oferite de structirile competente, un grup de persoane ar fi organizat o linie clandestină de fabricare a țigaretelor într-un spațiu arendat în apropierea municipiului Chișinău.

Publicat

Conform probelor, fiecare membru al grupului deținea un rol prestabilit în desfășurarea activității ilegale, care presupunea producerea și distribuirea produselor accizate, fără a deține licențele, autorizațiile sau avizele necesare. Materia primă utilizată era de proveniență nesigură, iar țigaretele erau fabricate cu scopul comercializării.
Astfel, ca urmare a perchezițiilor desfășurate sub conducerea procurorilor, au fost depistate și ridicate echipamentele utilizate pentru producerea țigaretelor, cantități importante de tutun prelucrat ambalat în 92 de cutii a câte 10 kg fiecare, peste 208.000 de țigarete fără filtru, aproximativ 360.000 de timbre false, 95.000 lei, tehnică de calcul, precum și diverse înscrisuri de ciornă, inclusiv schema de funcționare a utilajului folosit în procesul de producție. Totodată, într-unul dintre depozitele arendate de bănuiți, au fost descoperiți circa 11.000 de litri de alcool etilic, depozitați în recipiente de diferite tipuri, fără acte justificative. În prezent, trei persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 55 de ani, sunt cercetate penal, unele fiind deja audiate în calitate de bănuiți. Acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea celorlalte persoane implicate în schemă.


Citește mai departe

Moldova

Au intrat într-un tir parcat: Patru oameni au fost răniți, după ce frâna mașinii ar fi cedat.

Au intrat cu mașina într-un tir parcat pe partea dreaptă a carosabilului. Patru persoane au fost rănite și transportate la un spital din orașul Iași, România, după ce automobilul în care se aflau s-a tamponat cu putere într-un autotren. Ambele vehicule implicate în coliziune sunt înmatriculate în Republica Moldova.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 16 mai în localitatea Sculeni, comuna Victoria, din județul Iași. Automobilul în care se aflau cele patru persoane a lovit cu putere partea din spate a autotrenului, iar impactul a fost atât de violent încât automobilul s-a transformat într-un morman de fiare.
Șocați de cele văzute, mai mulți șoferi au tras pe dreapta și au solicitat de urgență ajutorul forțelor de intervenție. La fața locului au ajuns rapid polițiștii, o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD, dar și trei ambulanțe.
În mașina făcută zob au fost găsite patru persoane, care se aflau în stare conștientă, dar care necesitau îngrijiri medicale. Victimele au fost preluate de urgență și transportate la spital.
Ulterior, presa română a publicat cauza preliminară a accidentului: ar fi vorba despre defectarea sistemului de frânare al mașinii.
Polițiștii români urmează să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

topul săptămânii