Moldova
Moldoveni, implicați în trafic internațional cu „droguri-zombie”! Trei suspecți au fost reținuți la București
Ar fi creat o rețea internațională de distribuire a „drogurilor-zombie”. Doi cetățeni moldoveni și un roman sunt documentați de către oamenii legii de la noi în colaborare cu cei din București într-un dosar de trafic cu substanțe interzise.
Potrivit datelor furnizate la această oră, unul dintre moldoveni ar fi dezvoltat numeroase conexiuni infracționale în comunitățile traficanților de droguri din Belgia, Olanda și Germania, în care ar fi implicat și alți conaționali, folosiți pe post de curieri, creându-și, totodată și o rețea de clienți, inclusiv pe teritoriul României.
În dimineața de 13 septembrie, moldoveanul de 37 de ani, în urma unei înțelegeri prealabile cu un alt moldovean, de 46 de ani, ar fi transportat din Belgia în România, 10 pachete cu substanță psihoactivă. Cei doi au fost reținuți în aceeași zi, împreună cu complicele lor român, în vârstă de 31 de ani, pe o stradă din București.
Bărbații aveau asupra lor substanță psihoactivă, denumită droguri-zombie, în valoare de 200.000 de euro. În data de 14 septembrie, cei doi moldoveni și cetățeanul român au primit arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
De menționat că substanța psihoactivă xilazina este un sedativ folosit la animalele mari pentru ameliorarea durerii și relaxarea mușchilor. Nu este potrivit pentru consumul uman. Când este injectat în corpul unei persoane, poate încetini bătăile inimii în mod periculos și provoacă răni mari deschise ale pielii, cum ar fi ulcerații și abcese.
Pe termen lung, aceste răni se pot răspândi pe brațele și picioarele unei persoane și le pot face să putrezească – un fenomen sumbru care i-a adus xilazinei porecla de medicament „zombi”. În cele din urmă, țesutul mort trebuie amputat.
Moldova
Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.
IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.
Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.
Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.
Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.
În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.
Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.








Moldova
/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.
O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.
Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.
În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.
Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.
Moldova
/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.
Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.
-
Moldovao zi în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldovao zi în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova6 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
-
Moldova6 zile în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
