Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat a murit după ce o mașină a dat peste el, pe traseul Chișinău-Orhei. Victima traversa strada neregulamentar

Accident de coșmar pe traseul Chișinău – Orhei. Un bărbat a murit după ce o mașină a dat peste el. Preliminar, victima traversa strada neregulamentar.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 09 septembrie, în jurul orei 21.20, în direcția localității Măgdăcești. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, dar și o echipă medicală, cu ambulanța. Din nefericire, toate încercările medicilor de a resuscita victima au eșuat.

Bărbatul accidentat a decedat imediat după impact. La fața locului, forțele de ordine au constatat că automobilul era condus de un tânăr de 25 de ani.

Acesta le-ar fi spus oamenilor legii că, din cauza întunericului, ar fi observat prea târziu bărbatul, care traversa strada într-un loc nepermis, și nu a reușit să evite impactul. După accident, șoferul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.


Testarea alcoolscopică a demonstrat că acesta nu consumase alcool înainte de a urca la volan. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul fatal.

echipa.md


Moldova

Și-au testat mașinile pe asfaltul proaspăt așternut. Patru șoferi de BMW, filmați cum fac drift-uri la un sens giratoriu

Și-au testat mașinile pe asfaltul proaspăt așternut. Patru șoferi, toți conducând BMW-uri, au fost surprinși cum execută drift-uri extreme în sensul giratoriu de pe strada Calea Orheiului, în cartierul Poșta Veche al capitalei.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 04 octombrie, aproape de ora 02.00, iar imaginile au fost surprinse de un trecător.

Imediat cum au observat că sunt filmați, șoferii au șters putina, plecând în direcții diferite. Martorii au scris în comentarii că în acel sens giratoriu, de curând a fost aplicat asfalt proaspăt, iar șoferii se pare că au decis să verifice rezistența carosabilului.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat, iar șoferii urmează să fie trași la răspundere pentru condus agresiv, încălcare ce se pedepsește cu amendă de până la 2.000 de lei și 5 puncte de penalizare sau cu arest preventiv de până la 15 zile.


Totodată, aceștia ar putea fi privați de dreptul de a conduce pe un termen de până la un an.


Citește mai departe

Moldova

Caz tragic pe Aeroportul Internațional Chișinău. Un bărbat a murit subit în timp ce își petrecea nepoata

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a murit, după ce i s-ar fi făcut rău din senin.

Publicat

Tragedia a avut loc, astăzi, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, potrivit PulsMedia.

Bărbatul și-ar fi petrecut nepoata. În timp ce se afla în fața unui ghișeu din aeroport, moldoveanului i s-ar fi făcut rău, și-ar fi pierdut cunoștința și s-a prăbușit la podea.

La fața locului a intervenit ambulanța, însă medicii nu au putut să mai facă nimic, decât să constate decesul acestuia.


Cadavrul bărbatului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală unde urmează a fi supus mai multor expertize de laborator pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.


Citește mai departe

Moldova

Tânără din Coreea de Sud, găsită în stare de putrefacție, în Chișinău. Fratele ei a stat aproape o lună cu cadavrul în casă

Cadavrul în stare de putrefacție al unei tinere a fost găsit zăcând într-o casă particulară.

Publicat

Descoperirea macabră a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 07:25, pe strada Parascovia Didîc 1/A, din sectorul Centru al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.

Potrivit surselor este vorba despre o cetățeancă a Coreei de Sud, în vârstă de 29 de ani. Medicul-legist venit la fața locului a stabilit că, pe suprafața cadavrului în stare de putrefacție, erau înfipte două cuțit de bucătărie, unul în gât, iar altul în piept.

În aceeași locuință a fost depistat și fratele victimei, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care în toată această perioadă a stat cu cadavrul în casă.


Individul le-ar fi spus oamenilor legii că sora sa s-ar fi sinucis acum trei săptămâni, însă ofițerii de investigații au stabilit că acesta ar fi omorât-o din motive încă necunoscute anchetei.

Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor.


Citește mai departe

topul săptămânii