Rețele de socializare

Moldova

Escrocherii cu ruda implicată în accident: Un bărbat din Ialoveni le-a oferit 35.000  de lei infractorilor, crezând că-și salvează fiica

Escrocheria cu ruda implicată în accident accede la un nou nivel. Dacă anterior, apelanții se dădeau drept polițiști, acum se prezintă chiar rude ale victimelor.

Publicat

I s-a  întâmplat unui bărbat de 59 de ani din Ialoveni. La început de august ar fi fost apelat de o femeie, a cărei voce semăna cu cea a fiicei sale, care se află în Statele Unite ale Americii.

Persoana de la celălalt capăt al firului, plângând, i-a comunicat bărbatului că ar fi provocat un grav accident rutier, și are nevoie de 12 000 de euro pentru a ajuta victimele. Ulterior, pseudo-fiica a predat telefonul unui bărbat care s-a prezentat drept polițist cu care au convenit despre locul unde urmau să fie predați banii. Astfel, victima s-a întâlnit cu un bărbat necunoscut în apropierea casei sale și i-a transmis 33. 600 de lei și 100 de dolari.

După ce și-a dat seama că a fost păcălit, bărbatul s-a adresat la poliție, iar urmare a unei serii de investigații, doi suspecți au fost reținuți. Este vorba despre 2 chișinăuieni, ambii de câte 21 de ani, cercetați și în alte cauze penale. În prezent ei sunt plasați în arest preventiv, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 5 ani de detenție.


Cercetările continuă pentru a da și de urmele femeii care s-ar fi prezentat drept fiica victimei.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Flăcări la un service auto: Cinci microbuze, inclusiv ambulanțe, au fost afectate de foc în urma unui scurtcircuit.

Incendiu puternic în sectorul Ciocana al capitalei, unde mai multe vehicule au fost cuprinse de flăcări într-o parcare.

Publicat

Potrivit poliției, apelul la serviciile de urgență a fost recepționat în seara de 28 martie, în jurul orei 20:20. La fața locului, oamenii legii au stabilit că incendiul a izbucnit într-o parcare adiacentă unui service auto, unde erau staționate mai multe unități de transport.

În urma flăcărilor, un microbuz și patru autospeciale de ambulanță au fost afectate, unele dintre acestea fiind grav deteriorate. Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea incendiului, evitând extinderea acestuia la alte bunuri din apropiere.

Conform primelor cercetări, focul ar fi pornit din zona microbuzului, iar principala versiune luată în calcul de anchetatori este producerea unui scurtcircuit electric. Se pare că vehiculul fusese adus anterior la reparație și prezenta defecțiuni la sistemul electric.


Totodată, în urma analizei imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, dar și din declarațiile paznicului, nu au fost observate persoane străine în zonă în momentul izbucnirii incendiului, ceea ce exclude, la această etapă, o intervenție intenționată.

Poliția continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii incendiului și pentru a evalua pagubele materiale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Evaziune de milioane în capitală: O firmă de chirie și leasing auto ar fi ascuns circa 6 milioane de lei de stat.

O schemă de tăinuire a aproximativ 6 milioane de lei de la achitarea impozitelor către stat a fost deconspirată de procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, la o întreprindere din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare în perioada 2024–2025, atunci când compania ar fi ascuns veniturile reale obținute din exploatarea a peste 100 de automobile, evitând astfel plata impozitelor și a TVA-ului în valoare de milioane de lei.

Mai mult, oamenii legii susțin că banii ascunși ar fi fost utilizați pentru diferite cheltuieli personale, inclusiv cumpărarea și închirierea de case și apartamente, dar și achiziția unor automobile, pentru a le pierde urma. Aceste acțiuni sunt investigate și sub aspect de spălare de bani, infracțiune pedepsită penal.

În acest context, procurorii PCCOCS și angajații Serviciului Fiscal de Stat, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul întreprinderii din Chișinău.


În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat documente contabile, înscrisuri de ciornă, extrase financiare, informații de pe calculatoarele factorilor de decizie și telefoane mobile, dar și sume de bani în diferite valute, care urmează să fie examinate în cadrul anchetei.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această schemă.


Citește mai departe

Moldova

De la admitere temporară la… dezmembrare: Patru mașini ridicate la Orhei după ce au fost transmise ilegal la demontare.

Patru mașini cu numere de înmatriculare străine au fost ridicate de ofițerii vamali, după ce au fost depistate în spații destinate dezmembrării, cu încălcarea regimului vamal. Cazul a fost documentat în două locații din raionul Orhei.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii Echipelor Mobile au efectuat controale în urma unor informații operative. În timpul verificărilor, aceștia au depistat patru mijloace de transport care aveau numere de înmatriculare străine și care ar fi fost vândute sau transmise pentru dezmembrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Responsabilii spun că automobilele au fost introduse în țară în regim de admitere temporară. Acest regim permite utilizarea mijloacelor de transport pe teritoriul țării pentru o perioadă de până la 180 de zile, într-un interval de 12 luni consecutive, fără drept de înstrăinare sau dezmembrare.

Potrivit legislației, nerespectarea termenului de admitere temporară atrage sancțiuni contravenționale. Amenda poate varia între 4.200 și 65.000 de lei pentru fiecare automobil, în funcție de perioada depășită, iar persoanele vizate sunt obligate să achite și drepturile de import aferente.


Ofițerii vamali susțin că persoanele care au introdus aceste automobile în țară și nu au respectat prevederile regimului vamal urmează să fie sancționate.

Cele patru mijloace de transport au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.


Citește mai departe

topul săptămânii