Moldova
Voiau să scape de procese-verbale, dar s-au ales cu penale: Trei șoferi, documentați de SPIA după ce au încercat să mituiască polițiștii de patrulare
Voiau să scape de procese verbale, dar s-au ales cu anchete penale. Vorbim de 3 conducători auto care au încercat să ofere mită ofițerilor de patrulare, care i-au prins încălcând regulamentul circulației rutiere.
În unul dintre cazuri, un conducător auto a încercat să le ofere polițiștilor suma de 1.000 de lei, ca aceștia să nu întocmească procese verbale în baza mai multor încălcări ale conducătorului auto surprinse de camerele de supraveghere a traficului rutier.
În alte două cazuri, alți șoferi au încercat să ofere câte 400 de lei fiecare, pentru că nu aveau raportul de testare tehnică obligatorie și nici pașaportul tehnic al unității de transport.
În toate trei cazuri, la fața locului au intervenit și agenții SPIA, care au documentat incidentele. Astfel, cei trei șoferi s-au ales cu procese penale pentru comiterea infracțiunii de „corupere activă”, riscând pedeapsă cu închisoare de până la șase ani și amendă în mărime de până la 200 000 de lei.
Totodată, SPIA menționează că timp de o săptămână, angajații INSP, au denunțat 20 de cazuri de oferire de mită din partea șoferilor.
Mai mult, cu amenzi s-au ales și doi inspectori de patrulare, unul pentru că nu avea cuplată centura de siguranță, iar altul pentru că conducea un vehicul neînmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice.
Moldova
Incendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
Tragedie în raionul Florești. Corpul fără suflare al unui bărbat a fost găsit de pompieri în timpul lichidării unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit din satul Rădulenii Vechi.
Apelul la Serviciul unic 112 a parvenit după ce a fost semnalată izbucnirea flăcărilor, dar și suspiciunea că o persoană s-ar afla în interiorul locuinței cuprinse de foc.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a constatat că incendiul a distrus în totalitate bunurile materiale din două odăi ale casei, cu o suprafață totală de 54 de metri pătrați. Totodată, bunurile dintr-o altă cameră, cu suprafața de 8 metri pătrați, au fost salvate de salvatori.
În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au depistat, într-una dintre încăperile afectate, pe pat, cadavrul parțial carbonizat al proprietarului locuinței, un bărbat în vârstă de 66 de ani.
Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de organele competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.
Moldova
/VIDEO/ A căzut în plasa escrocilor: Un pensionar a rămas fără 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, la Bălți.
Escrocherie de proporții, dejucată la Bălți. Un pensionar a fost lăsat fără peste 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, după ce a căzut în plasa escrocilor.
Mai exact, polițiștii și procurorii din Bălți au destructurat un grup criminal organizat, specializat în escrocherii, după ce au documentat un caz în care un bărbat de 74 de ani a fost înșelat sub pretextul unor investiții pe platforme internaționale de tranzacționare.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare victima, convingând-o să transfere bani pentru presupuse investiții financiare.
În urma acestor acțiuni, pensionarul a fost prejudiciat cu 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau de la victimă o nouă tranșă de 4.700 de euro.
Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.
Poliția le recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau către platforme de investiții neautorizate.
Moldova
Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.
O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.
Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.
Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


-
Moldova6 zile în urmăUn microbuz și un tir s-au tamponat, la Rîșcani: un șofer a fost rănit.
-
Moldovao zi în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova3 ore în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova2 zile în urmăO femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
-
Moldovao zi în urmăDoi suspecți, reținuți la Comrat: Ar fi cerut mită de 2000 de euro pentru promovarea examenului auto.
