Moldova
Ar fi deposedat oameni de locuințele lor: Responsabili din cadrul Direcției asistență socială a Primăriei mun. Bălți, cercetați de CNA
O schemă de corupție, manifestată prin deposedarea abuzivă de bunuri patrimoniale a unor persoane social-vulnerabile, aflate la evidența Direcției generale asistență socială și protecția familiei a Primăriei municipiului Bălți, a fost deconspirată de CNA și procurori. Cel puțin două persoane în etate au rămas fără locuințe, după ce ar fi semnat acte de donare a apartamentelor în beneficiul unor funcționari ai direcției menționate.

Potrivit faptelor investigate în cadrul unui episod, în perioada anului 2022, factori de decizie din cadrul Direcției generale asistență socială și protecția familiei a Primăriei municipiului Bălți, folosind situația de serviciu, acționând în interes material și profitând de situația de dificultate a unei persoane aflate la deservire din cauza pierderii capacităților fizice, psihice sau intelectuale, au perfectat notarial o procură prin care au împuternicit un asistent social să administreze toate bunurile acesteia. Prin respectiva procură, asistentul social a fost desemnat ca moștenitor exclusiv a tuturor bunurilor persoanei, acțiunile fiind îndreptate spre deposedarea ilegală de bunul imobil deținut în proprietate.
Într-un alt episod documentat, aceiași funcționari, folosindu-se de situaţia precară a altui beneficiar de servicii de îngrijire socială la domiciliu, au perfectat şi autentificat procuri și contracte de întreținere pe viață prin care proprietarul le-a încredinţat dreptul de folosire a patrimoniului său.
De asemenea, CNA și procurorii examinează episodul transmiterii a 5000 de euro de către un angajat al Direcției de profil a Primăriei mun. Bălți unor factori de decizie ai subdiviziunii. Potrivit materialelor examinate, banii ar fi fost pretinși de superiorii angajatului în schimbul nedivulgării unor fapte pretins ilegale comise de către acesta, dar și pentru a nu-i crea impedimente în activitatea de serviciu.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi la mai multe adrese, ofițerii CNA au reținut pentru 72 de ore o șefă de secție din cadrul Direcției generale asistență socială și protecție a familiei a Primăriei mun. Bălți. De la fața locului, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru cauză, inclusiv un contract de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață a proprietarului, contract de vânzare-cumpărare, o procură, purtători de informație și 3 dosare ale unor beneficiari de asistență socială. Cercetările pe caz au loc sub conducerea Procuraturii mun. Bălți într-o cauză penală pornită pe abuz de serviciu. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.
O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.
Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.
Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.
Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.
Moldova
Tamponare fatală la Sîngerei: Un bărbat de 53 de ani a fost spulberat de un camion.
Tragedie pe șosea, în raionul Sîngerei. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit mortal de un camion. Accidentul s-a produs în seara zilei de 10 iulie, în jurul orei 22:20, pe o porțiune de traseu neiluminată.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul- un bărbat de 40 de ani- se deplasa regulamentar pe traseu, când la un moment dat în față i-ar fi apărut pietonul, care mergea pe acostament, în aceeași direcție de mers. Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul de 53 de ani, a suferit răni incompatibile cu viața. La fața locului au fost trimise de urgență echipaje de poliție și ambulanță. Din nefericire însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.
Șoferul a fost supus testării cu aparatul Drager, iar rezultatul a fost negativ — acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.
Moldova
„Afaceri” cu bani publici: Percheziții de amploare într-un dosar de abuz de serviciu, la Taraclia.
Scandal cu iz penal în administrația publică locală din sudul țării. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, au descins cu percheziții în dimineața zilei de11 iulie în mai multe locații, într-un dosar de abuz de serviciu, soldat cu prejudicii în proporții deosebit de mari aduse bugetului local al raionului Taraclia.

Conform informațiilor preliminare, în vizorul anchetatorilor se află atât persoane cu funcții de conducere din cadrul autorităților publice locale, cât și reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că, începând cu anul 2021, ar fi pus la cale o schemă prin care atribuiau preferențial contracte publice de reparație a drumurilor locale, în schimbul unor foloase necuvenite.
Potrivit schemei descoperite de CNA, factori de decizie din cadrul administrației publice locale Taraclia ar fi ignorat deliberat ofertele mai avantajoase ale altor participanți la licitații și ar fi favorizat în mod repetat același operator economic, încălcând grav legislația privind achizițiile publice. Prejudiciile calculate până acum sunt semnificative și vizează fondurile destinate infrastructurii rutiere.
Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru abuz de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau care a cauzat daune în proporții deosebit de mari.
Perchezițiile s-au desfășurat atât în municipiul Chișinău, cât și în raioanele de sud ale țării.
Oamenii legii continuă investigațiile în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legii.
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie la Valea Morilor: Un bărbat și-a găsit sfârșitul în timpul unei plimbări în parc.
-
Moldova2 zile în urmă
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
-
Moldova6 zile în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova4 zile în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
-
Moldova6 zile în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.