Rețele de socializare

Diaspora

Un moldovean, împușcat mortal de polițiști în Austria. Și-ar fi ucis colega de apartament cu un topor

Și-ar fi ucis colega de apartament cu un topor, după care a fost împușcat de polițiști. Astfel s-a sfârșit viața unui cetățean moldovean de 26 de ani, stabilit în Austria.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 iunie, în orașul Viena. Presa locală scrie că victima s-a dovedit a fi o tânără de 22 de ani, originară din Chili. Aceasta ar fi solicitat ajutor prin SMS, de la doi colegi de muncă, din cauza că i-ar fi fost frică de colegul ei de apartament în vârstă de 26 de ani, un moldovean cu cetățenie română în vârstă de 26 de ani.

Cei doi colegi au solicitat imediat poliția, și, totodată, au mers și ei la fața locului. Acolo, au dat peste tânărul înarmat cu un topor și murdar de sânge.

Potrivit poliției austriece, atunci când i-a văzut pe polițiști, individul ar fi alergat spre ei atacându-i cu toporul.


Cu o lovitură puternică a lovit mașina de poliție, care a fost grav avariată.

În acel moment, unul dintre polițiști, ar fi tras un foc de armă în direcția moldoveanului, acesta prăbușindu-se la pământ.


Măsurile de resuscitare nu au mai avut efect, tânărul a decedat la fața locului. Victima lui, fata de 22 de ani, la fel, nu a mai putut fi salvată.

Totodată, potrivit surselor PulsMedia.MD, moldoveanul împușcat mortal s-a dovedit a fi originar din raionul Cahul, dar stabilit de o perioadă în Austria.


Diaspora

Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.

Publicat

Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.

La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.


Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.

Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.


Citește mai departe

Diaspora

Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia

Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.

Publicat

Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.

Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.


La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.

Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean

Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.

Publicat

Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.

Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.

Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.


Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.

După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.

Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii