Rețele de socializare

Moldova

Ani grei de pușcărie: Un bărbat și-ar fi violat nepoata, iar un tânăr și-a exploatat sexual iubita

Acuzați de crime sexuale. Un individ va sta ani grei în detenție, iar altul abia urmează să-și primească sentința.

Publicat

Bărbatul de 65 de ani din raionul Hîncești, reținut anterior pentru că și-ar fi violat nepoata de doar cinci ani va compărea pe banca acuzaților. Crima s-a produs pe 31 ianuarie, iar poliția a fost anunțată de mama fetiței. Femeia le-a spus oamenilor legii totul s-a petrecut când ea era la magazin. Individul se află în arest preventiv și nu-și recunoaște vina. Acesta riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

În același timp, un tânăr din Telenești își va petrece următorii 13 ani după gratii, fiind învinuit că ar fi exploatat sexual o adolescentă. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi făcut cunoștintă pe internet în 2019 când tânărul se afla în Germania. Ulterior, în 2021, pe când fata avea 16 ani și inculpatul- 20, cei doi ar fi reluat comunicarea, iar ultimul ar fi convins-o să-i trimită filmulețe cu tentă sexuală.

În același timp, tânărul i-ar fi făcut cadou un telefon mobil și în acest fel a început să-și impună controlul asupra minorei. Mai mult, acesta ar fi înregistrat pe ascuns și secvențe video în care cei doi întrețineau relații sexuale.


În acest fel, tânărul ar fi amenințat-o cu publicarea imaginilor pe internet, dacă minora va refuza să întrețină în continuare cu el relații intime.

După doi ani, adolescenta a hotărât să pună punct relației abuzive, însă ultimul a trimis apropiaților fetei mai multe fotografii și filmulețe nud ale tinerei.

Părinții adolescentei au anunțat forțele de ordine, iar ulterior individual a fost reținut. Pe lângă cei 13 ani de pușcărie, acesta a fost obligat să achite și un prejudiciu moral în valoare de 200 de mii de lei.


Moldova

Accident de coșmar, la Comrat: Un motociclist de 17 ani a decedat după ce s-a izbit într-un autocamion

Accident de coșmar la ieșirea din satul Chirsova, raionul Comrat. Un adolescent de 17 ani a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta pe care o conducea într-un autocamion.

Publicat

Impactul a avut loc în seara de 25 iulie, aproape de ora 20.00. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, minorul ghida o motocicletă fără număr de înmatriculare și se deplasa pe un drum secundar.

Ajungând în intersecție, acesta a încercat să iasă pe drumul cu prioritate fără a se asigura, iar în rezultat, s-a izbit în plin într-un autocamion. Vehiculul de mare tonaj era condus de un bărbat de 31 de ani.

Din nefericire, în urma impactului puternic, motociclistul a decedat pe loc, până la sosirea medicilor de pe ambulanță. Șoferul camionului a fost testat la alcoolemie, rezultatul demonstrând că acesta nu consumase băuturi spirtoase.


Vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială în municipiul Comrat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Tânăra căutată de mai multe zile de rude și poliție, găsită în Chișinău: Ce spune poliția

Tânăra în vârstă de 29 de ani, dispărută din data de 20  a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Orhei. 

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta este în afara oricărui pericol.

Amintim că pe 20 iulie, tânăra mamă a doi copii a dispărut fără veste. După 3 zile în care au încercat să o găsească cu forțele proprii, rudele acesteia s-au adresat la poliție.

Ea a fost căutată atât de polițiștii din Chișinău, cât și de cei din Orhei, unde se presupunea că s-ar fi îndreptat dispăruta.


Citește mai departe

Moldova

Grav accident în raionul Nisporeni: Un șofer a ajuns la spital după ce a ieșit pe contrasens și s-a izbit într-o altă mașină

Pe 23 iulie 2023, în jurul orei 09:43, pe traseul M-1 “Leușeni-Chișinău”, în apropiere de satul Bolțun, a avut loc un accident rutier soldat cu o persoană rănită.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către Mariana Bețivu, ofițer de presă de la IGP, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui Opel Corsa, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind frontal un Toyota Rav-4 condus de un șofer de 71 de ani.

Impactul a fost puternic, iar șoferul Opelului a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Testul alcoolscopic al conducătorului Toyota a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar celui rănit i-au fost prelevate probe biologice pentru analize suplimentare.

Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale acestui accident, încercând să stabilească ce a dus la ieșirea pe contrasens a Opelului.



Citește mai departe

topul săptămânii