Rețele de socializare

Moldova

Procuratura Generală, despre cazul tinerei de 19 ani: A fost pornită o anchetă pentru omorul intenționat al unei femei gravide

Lucruri de femei în casa bănuitului, identificare de noi martori, și, într-un final, descoperirea corpului neînsuflețit al tinerei de 19 ani într-o pădure. Așa au luat sfârșit căutările Anei-Maria, fetei însărcinate în 6 luni care a dispărut în condiții misterioase, după ce, în seara de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la o stație de așteptare din orașul Orhei.

Publicat

Timp de 8 zile, părinții și rudele, iubitul, cunoscuții, dar și sute de voluntari și polițiști au căutat practic non-stop tânăra, în raioanele Orhei și Telenești, sperând până în ultima clipă că o vor găsi în viață. Din nefericire, însă, corpul neînsuflețit al fetei a fost găsit aruncat într-o râpă din pădure, și acoperită cu crengi, într-o zonă unde mașinile nu au acces, la 21 de kilometri satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, acolo unde locuiește singurului suspect în acest caz – bărbatul de 45 de ani în automobilul căruia a urcat Ana-Maria înainte să dispară.

Cu o seară mai devreme de această descoperire terifiantă, oamenii legii au anunțat că acasă la bănuit, care în prezent este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, au fost găsite mai multe lucruri pentru femei, inclusiv unele piese vestimentare, dar și cosmetică.

Totodată, a fost identificată și o tânără care în ziua când a fost reținut bănuitul fusese dusă de către acesta spre Chișinău. Presa scrie că ea ar fi relatat că i s-ar fi părut straniu comportamentul bărbatului, de aceea, tot drumul a vorbit la telefon cu un prieten.


Bănuitul nu-și recunoaște vina și nu colaborează nici până la această oră cu ancheta, el rămânând în arest preventiv. Între timp, pe rețelele sociale, fratele său neagă toate acuzațiile, declarând că suspectul este nevinovat.

Amintim că fata pe nume Ana-Maria era originară din localitatea Susleni și învăța la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, ea fiind însărcinată în luna a șasea. După sărbătorile pascale, urma să se căsătorească cu iubitul ei.

Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al unei femei gravide, iar pe caz a fost dispusă expertiza medico-legală a trupului fetei.  De asemenea, urmează a fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, mai spun procurorii.


Moldova

Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor

Crimă înfiorătoare în raionul Fălești. Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor folosind aceeași armă.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, poliția a fost alertată cu puțin timp în urmă, iar la fața locului a fost mobilizat un grup operativ pentru a cerceta scena. Trupurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost descoperite în locuința lor, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească motivele care au dus la acest gest extrem.

Cazul este investigat sub toate aspectele, iar autoritățile urmează să ofere mai multe detalii în orele următoare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în sectorul Rîșcani al capitalei: Șase echipe de pompieri au luptat cu focul

În dimineața zilei de 14 iulie 2025 pompierii din capitală au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe bulevardul Moscova nr. 8 din municipiul Chișinău.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:21. Potrivit primelor informații, flacără deschisă a fost observată de la balconului unui apartament de la etajul 9 a unui bloc de locuit.

La fața locului au fost îndreptate 6 echipaje de pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul unei camere și de la balcon.


Locatarii blocului s-au evacuat de unii singuri. Victime nu au fost raportate. Incendiul a fost localizat la ora 08:35 și lichidat complet la 08:58.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

Moldova

Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.

Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Publicat

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.

O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.

Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.


Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.

Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii