Rețele de socializare

Moldova

Accidente grave, în centrul țării: Trei persoane au ajuns la spital, iar 5 automobile au fost grav avariate

Grave accidente de circulație în centrul țării. Trei persoane au ajuns la spital în urma a două coliziuni grave.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc la ieșirea din orașul Orhei, în direcția capitalei, în data de 30 martie. Potrivit poliției, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer ar fi încetinit pentru a evita impactul cu o mașină ce venea din față, însă în acel moment, conducătorul ce venea din spate, pentru că nu păstrase distanța dintre vehicule s-a izbit în mașina ce a încetinit.

Impactul a fost atât de violent, încât mașina tamponată a fost proiectată într-un microbuz marfar care era oprit la intersecția drumului și aștepta să vireze la stânga. În urma coliziunii, o pasageră din vehiculul tamponat, în vârstă de 66 de ani a fost transportată la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale.


În ziua următoare, un alt accident rutier s-a produs la intrarea în orașul Ialoveni. Acolo, un șofer de 77 de ani ar fi intrat în intersecție fără a se asigura, iar în rezultat, vehiculul său a fost tamponat de un alt automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani.

În urma coliziunii extrem de violent atât șoferul de 77 de ani cât și pasagera din mașina lui, o femeie de 68 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical specializat.


În ambele cazuri, șoferii au testați cu aparatul Drager, rezultatele demonstrând că nici unul dintre ei nu se afla băut la volan.

Cercetările continuă.

echipa.md


Moldova

Un bărbat de 52 de ani, condamnat la detenție pe viață: Și-ar fi violat două fiice vitrege

Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat la detenție pe viață că și-ar fi abuzat sexual timp de câteva luni fiicele vitrege în vârstă de 8 și 10 ani.

Publicat

Mai mult, pe lângă aceasta individul ar fi obligat minorele să vizualizeze împreună cu el conținut pornografic.

Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat în perioada lunilor aprilie 2022-februarie 2023, în timp bărbatul se afla acasă la concubina sa. Astfel, inculpatul și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă în vârstă de 10 ani. Tot el, într-una din zile ar fi ademenit minora în pădure, unde ar fi comis din nou acțiuni cu caracter sexual în privința fetei. În aceeași perioadă, bărbatul ar fi abuzat-o sexual și pe sora mai mică a victimei, în vârstă de 8 ani.

Bărbatul a fost recunoscut în instanța de judecată vinovat pentru mai multe episoade de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și viol comise în privința minorelor.


Pe lângă faptul că a fost condamnat la detenție pe viață, bărbatul va fi obligat să achite un prejudiciu moral în sumă de un milion de lei.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Nu le pasă de mediul în care locuiesc. Aproape 60 de oameni au fost amendați după ce au dat foc intenționat vegetației uscate

Nu le pasă de mediul în care locuiesc. Aproape 60 de oameni au fost amendați după ce au dat foc intenționat gunoiului menajer și vegetației uscate.

Publicat

Potrivit informațiilor, în total, inspectorii de mediu și polițiștii au aplicat amenzi pentru 42 de persoane, fiind vorba de suma totală de peste 230.000 de lei, iar alte 16 persoane s-au ales muncă neremunerată în folosul comunității. În total au fost împărțite 640 de ore.

Ghinioniștii care au fost prinși dând foc vegetației sunt din municipiul Bălți și din raioanele Soroca, Edineț, Cahul, Glodeni, Drochia, Dubăsari, Sîngerei, Rîșcani, Fălești, dar și UTA Găgăuzia. Potrivit IGSU, de la începutul anului, în R. Moldova au fost înregistrate peste 1000 de incendii de vegetație, care au afectat o suprafață de aproape 2.300 de hectare de teren.

În context, salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să evite focul deschis în zonele uscate, să nu dea foc vegetației sau gunoiului menajer, și să nu lase copiii să se joace cu focul deschis. Prevenirea incendiilor este responsabilitatea fiecăruia pentru siguranța locuințelor și a mediului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii