Rețele de socializare

Moldova

Dosarul celor două milioane de țigări: Învinuiții – fostul șef de direcție INI și ofițerul INSP – „ar fi comandat” sustragerea documentelor din mașina ridicată

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a trei bărbați care au sustras noaptea documente cu rol de probă dintr-un automobil indisponibilizat în parcarea specială din Leova.

Publicat

Dosarul de bază este din cel al contrabandei cu țigări de 3,8 milioane lei de la Vulcănești, din 2022.

Automobilul în cauză indisponibilizat de oamenii legii este cel condus de către fostul șef de direcție al INI de la Sud, care în decembrie 2023 a accidentat intenționat mașina inspectorilor de patrulare, care solicitaseră percheziționarea microbuzului cu 1,2 milioane țigări, camuflate cu cutii goale de banane.

Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, atât fostul șef care conducea automobilul, cât și ofițerul INSP care conducea microbuzul cu țigări, au fost plasați în arest preventiv, pentru 30 de zile. De acolo, însă, aceștia au organizat ca trei persoane de la libertate cu vârste de peste 25 de ani (unul din ei judecat pentru furt) să pătrundă în mașina indisponibilizată la parcarea specială.


Aceștia au spart geamul automobilului și au sustras documente și alte probe utile urmăririi penale, înaintea desfășurării perchezițiilor, chiar dacă învinuitul nu-și dăduse acordul, în scopul tergiversării.

După reținerea lor cu sprijinul angajaților „Fulger,” cei trei au fost escortați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), unde doi și-au recunoscut vinovăția și au comunicat despre planificarea și comiterea infracțiunii. Urmărirea penală continuă în privința acestora.

Iar în ceea ce-i privește pe cei doi arestați pentru tentativă de contrabandă, care ar fi solicitat spargerea automobilului, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu. Totuși, procurorii PCCOCS au contestat încheierea la Curtea de Apel Chișinău și au solicitat revenirea lor în arest preventiv, mai ales în contextul în care învinuiții deja ar fi depus eforturi de distrugere a probelor, prin intervenția celor trei care au pătruns în automobil. Urmează ca instanța să se pronunțe, timp în care cei persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.

Accident de groază în raionul Soroca: un tânăr de 19 ani, beat criță, a urcat la volan și a provocat un incident rutier fatal, în urma căruia un bărbat a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni. Șoferul de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.

În autoturism se aflau, pe lângă șofer, doi pasageri, bărbați în vârstă de 22, respectiv 37 de ani. Din nefericire, pasagerul în vârstă de 37 de ani a decedat la fața locului, din cauza rănilor incompatibile cu viața, înainte ca echipele de intervenție să ajungă.

Celălalt pasager a fost transportat de urgență la spital, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme. Starea lui este în continuare monitorizată de medici.


Primele cercetări ale poliției au relevat aspecte grave: tânărul șofer nu deținea permis de conducere și a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testul alcoolscopic efectuat cu aparatul Drager a arătat o concentrație de 0,90 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În urma incidentului, șoferul a fost reținut, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate și producerea unui accident rutier soldat cu deces.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la această tragedie.


Citește mai departe

Moldova

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două, reușind să părăsească carosabilul și să ajungă într-o fâșie forestieră. Este traseul haotic al unui șofer de 65 de ani implicat într-un accident rutier produs în dimineața de 1 iulie la intersecția străzilor Milescu Spătaru și Vadul lui Vodă din Capitală. În total, cinci mașini au fost avariate, iar doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Publicat

 

Potrivit poliției, inițial un șofer de 65 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de anchetatori. Impactul a generat o reacție în lanț: mașina condusă de bărbatul de 65 de ani a ricoșat într-un al treilea vehicul, după care a părăsit carosabilul și a trecut printr-o fâșie forestieră din apropiere.


La ieșirea din acea zonă, autoturismul scăpat de sub control a lovit un alt automobil aflat pe strada Vadul lui Vodă, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-o a cincea mașină.

În urma acestor coliziuni succesive, doi pasageri din unul dintre vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și tratament.

Echipajele de poliție au intervenit rapid pentru a securiza zona și a fluidiza traficul, care a fost temporar îngreunat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu maximă atenție, mai ales în intersecțiile aglomerate din oraș, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.

Șantaj finalizat cu dosar penal. O femeie de 32 de ani a fost reținută de polițiștii din Chișinău, după ce ar fi șantajat un bărbat de 45 de ani cu un video compromițător. Complicele ei, un bărbat de 33 de ani, este cercetat penal în libertate.

Publicat

Cei doi ar fi cerut victimei 10.000 de euro, amenințând că, în caz contrar, imaginile vor fi făcute publice.

Femeia a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea o tranșă parțială de 5.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unei acțiuni coordonate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii Chișinău.

Ulterior, instanța a decis plasarea femeii în arest la domiciliu. Complicele ei este cercetat în continuare, dar în stare de libertate.


Potrivit legii, șantajul în proporții considerabile se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii