Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat de 77 de ani, căutat de vecini și poliție de trei zile, a fost scos viu dintr-o prăpastie, la Rezina

Salvatorii din raionul Rezina au salvat un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a căzut într-o prăpastie.

Publicat

Cazul a fost raportat în după amiaza zilei de 7 februarie 2024 în localitatea Lalova. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47.

Potrivit primelor informați, persoana în etate nu a fost de găsit timp de trei zile acasă, iar vecinii au alertat dispariția acestuia. În urma căutărilor efectuate de organele de drept, bărbatul a fost depistat într-o surpătură din preajma satului.

La fața locului au ajuns două echipe de salvatori, care au stabilit că persoana în stare conștientă se afla la o adâncime de aproximativ 30 de metri.


Angajații IGSU au reușit în mai puțin de 30 de minute să extragă persoana la suprafață. Medicii, care au ajuns la fața locului i-au acordat îngrijiri necesare, iar ulterior bărbatul a fost transportat la spitalul raional.

Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.


Advertisement

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii