Rețele de socializare

Moldova

Accident matinal în nordul țării. O mașină s-a inversat într-un șanț. Șoferița a ajuns la spital

Astăzi dimineață, pe traseul dintre satele Pelinia și Sofia din raionul Drochia s-a produs un accident rutier.

Publicat

Preliminar, polițiștii au stabilit că șoferița de 38 de ani, aflându-se la volanul unei Toyota Corolla, a pierdut controlul mașinii și a derapat de pe traseu, inversându-se în afara părții carosabile.
În automobil se aflau și trei pasageri.

În rezultatul accidentului rutier, șoferița s-a ales cu traumatisme, fiind internată la Spitalul Raional Drochia.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele, una dintre cauze fiind și defecțiunea tehnică a unității de transport.



Moldova

Au intrat într-un tir parcat: Patru oameni au fost răniți, după ce frâna mașinii ar fi cedat.

Au intrat cu mașina într-un tir parcat pe partea dreaptă a carosabilului. Patru persoane au fost rănite și transportate la un spital din orașul Iași, România, după ce automobilul în care se aflau s-a tamponat cu putere într-un autotren. Ambele vehicule implicate în coliziune sunt înmatriculate în Republica Moldova.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 16 mai în localitatea Sculeni, comuna Victoria, din județul Iași. Automobilul în care se aflau cele patru persoane a lovit cu putere partea din spate a autotrenului, iar impactul a fost atât de violent încât automobilul s-a transformat într-un morman de fiare.
Șocați de cele văzute, mai mulți șoferi au tras pe dreapta și au solicitat de urgență ajutorul forțelor de intervenție. La fața locului au ajuns rapid polițiștii, o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD, dar și trei ambulanțe.
În mașina făcută zob au fost găsite patru persoane, care se aflau în stare conștientă, dar care necesitau îngrijiri medicale. Victimele au fost preluate de urgență și transportate la spital.
Ulterior, presa română a publicat cauza preliminară a accidentului: ar fi vorba despre defectarea sistemului de frânare al mașinii.
Polițiștii români urmează să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

Moldova

Neatenție soldată cu dezastru: Un mort, doi răniți și un șofer reținut, în urma unui grav accident, la Căușeni.

O femeie de 39 de ani a decedat, iar alți doi bărbați au fost transportați în stare critică la spital în urma unui accident rutier grav. Acesta s-a produs pe data de 17 mai, în jurul orei 17:00, între localitatea Cîrnățeni și orașul Căușeni.

Publicat

Potrivit unui comunicat al poliției, accidentul ar fi fost provocat de un tânăr de 24 de ani. Acesta nu ar fi trecerea într-o intersecție și, în consecință, a tamponat un automobil care se deplasa regulamentar. La volanul acestuia se afla un șofer de 36 de ani.
Impactul a fost atât de puternic încât una dintre mașini a rămas blocată în mijlocul drumului, iar cealaltă a fost aruncată din inerție într-o râpă, la câțiva metri distanță.
În urma coliziunii au fost răniți un pasager de 57 de ani din mașina care ar fi provocat accidentul, șoferul care circula regulamentar, dar și o pasageră a acestuia în vârstă de 39 de ani. Din nefericire, din cauza traumatismelor suferite, femeia a murit în scurt timp, pe patul de spital.
Polițiștii interveniți la fața locului au supus ambii șoferi testării alcoolscopice, iar rezultatele au fost negative.
Pe marginea acestui caz a fost inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele, iar șoferul de 24 de ani a fost reținut pentru 72 de ore.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii

Un incendiu puternic a izbucnit vineri după-amiază într-un bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Durlești.

Publicat

Flăcările au cuprins mansarda de la etajul 10, mobilizând peste 140 de pompieri și 31 de autospeciale.

Din clădire au fost evacuate 32 de persoane, printre care 11 copii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.


Pentru siguranța intervenției, o parte din consumatorii din Chișinău au rămas temporar fără curent electric, însă la ora 20:25 autoritățile au anunțat că pericolul a fost înlăturat și reconectarea este în curs.

Incendiul a fost localizat la ora 19:45, iar pompierii continuă lucrările de lichidare.


Citește mai departe

topul săptămânii