Rețele de socializare

Moldova

Patrula Poliției de Frontieră ”Soroca” a prevenit un caz de viol în preajma bazei de odihnă. Inculpatul și-a primit sentința

La 3 noiembrie 2023, patrula poliției de Frontieră de Stat, în jurul orei 03-00 deplasându-se pe drumul din preajma bazei de odihnă ”Volna”, pe malul râului Nistru, au observat un mijloc de transport de culoare roșie.

Publicat

Pe bancheta din față a automobilului se aflau trei persoane, doi băieți și o fată, pe care i-au întrebat ce caută pe timp de noapte acolo. Băieții au spus că se odihnesc și așteaptă șoferul mașinii. Nici unul din ei nu aveau careva acte de identitate asupra sa. Le-a fost comunicat că au la dispoziție o oră pentru plecarea de la fața locului, transmite Observatorul.MD.

După aceasta au plecat și parcat mașina de serviciu, ca ultimii să nu-i vadă și ascultau ce să petrece în continuare. În jurul orei 04-40, din direcția persoanelor menționate, s-au auzit strigătele fetei. Îndată s-au apropiat de aceștia, unde au văzut că în mașină pe bancheta din față se aflau aceleași persoane, însă fata era ciufulită și plângea. Discutând la fața locului cu fata, ultima le-a comunicat că unul din băieți cu numele Ion a vrut să întrețină un raport sexual cu forța cu ea. Totodată ultima a spus că a fost târâită de păr pe jos și bătută, fiind amenințată că dacă nu o să întrețină raport sexual, va fi dată pe apă, pe Nistru. După aceasta a fost solicitat ajutorul poliției.

În cadrul ședinței de judecată, care a avut 25 ianuarie 2024 , inculpatul a recunoscut că a avut intenția de a întreține raport sexual în formă orală. Cunoștea că partea vătămată e minoră și nu ține minte precis dacă a aplicat față de ea violența fizică, admițând că leziunile corporale le-a primit în urma căderii în genunchi.


Instanța a decis, în baza art.84 alin.(1) din Codul penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili pedeapsa definitivă inculpatului de 5 (cinci) ani 4 (patru) luni închisoare în penitenciar de tip semiînchis.


Advertisement

Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii