Rețele de socializare

Moldova

Cauciucuri roase până la refuz. O ambulanță cu anvelopele uzate, trimisă să preia un pacient. Reacția CNAMUP 

Echipată cu anvelope de iarnă, dar roase până la refuz. Așa circulă prin capitală o ambulanță a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Publicat

Starea deplorabilă a cauciucurilor a fost observată de un bărbat în dimineața zilei de 12 ianuarie, în timp ce echipa de medici venise să preia un pacient.

Autorul filmulețului s-a arătat indignat de faptul că mașina de salvare, care ar trebui să ajungă rapid și în siguranță la pacienți, este echipată cu anvelope neadaptate la condițiile drum. Bărbatul mai spune că în cazul de față copilul său urma să fie transportat de urgență la spital.

Am încercat să obținem o reacție de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, iar responsabilii din cadrul instituției ne-au comunicat că au fost sesizați pe marginea acestui caz.


„IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Vă informează că investighează cazul, după care vom reveni cu detalii”, ne-au scris responsabilii într-o scrisoare electronică.

Este de menționat că, în timpul ninsorilor din ultima săptămână, peste 30 de ambulanțe au rămas blocate în drum, după ce s-au împotmolit în nămeți, fiind nevoie de intervenția salvatorilor și polițiștilor, pentru a fi tractate.

echipa.md

 


 

 

 


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii