Rețele de socializare

Moldova

Numărul pacienților care au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă de sărbători a crescut cu 50%. Aproape 60 de oameni au suferit intervenții chirurgicale

Numărul pacienților care au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă de sărbători a crescut cu 50%. Despre asta a anunțat șefa serviciului de comunicare și relații cu mass-media a instituției medicale, Dorina Arsene.

Publicat

Potrivit sursei, medicii specialiști de gardă de la  Institutul de Medicină Urgentă au lucrat într-un ritm accelerat și în acest an de sărbători.

Timp de 48 de ore, pe 31 decembrie și 1 ianuarie, s-au adresat 364 de pacienți, cu 50% mai mult decât în 2 zile obișnuite.

Astfel, 74 de pacienție au necesitat internare, iar ceilalți pacienți au primit îngrijirile medicale necesare și au plecat ambulator sub supravegherea medicului de familie cu recomandările necesare.


„În această perioadă, au fost efectuate 57 de intervenții chirurgicale, iar la moment toți pacienții sunt în stare de gravitate medie, stabilă. Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au adresat la spital, în zilele de sărbătoare, amintim: chirurgical – 100 de adresări, ginecologic – 4, microchirurgical – 19, neurochirurgical – 50 de adresări, neurologic – 21, neurologie BCV – 2, stomatologic – 31, terapeutic – 11, traumatologic – 91, urologic – 10”, a declarat Dorina Arsene.

De asemenea, la Unitatea Primiri Urgente au ajuns și 9 victime ale accidentelor rutiere, doi dintre care sunt internați.

De îngrijiri medicale a avut nevoie și o persoană ce a fost lovită de focurile de artificii, însă, a plecat ambulator, nu a necesitat spitalizare.


La fel și Serviciul Republican AVIASAN a fost solicitat în această perioadă. Au fost transferați interspitalicesc 15 pacienți, 7 copii și 8 adulți și a fost efectuată o intervenție chirurgicală.

echipa.md

 


Advertisement

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

topul săptămânii