Rețele de socializare

Moldova

Tragedie la locul de muncă. Angajatul unei companii a decedat după ce pilonul pe care efectua lucrări s-a prăbușit cu tot cu el

Tragedie la locul de muncă. Un angajat al unei companii a decedat după ce, în timp ce efectua unele lucrări specializate pe un pilon electric, stâlpul s-a prăbușit la pământ.

Publicat

Evenimentul dramatic a avut loc în data de 26 decembrie, în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani se află pe stâlp, la înălțime, efectuând lucrări de demontare a unor cabluri, la un moment dat, din motive nestabilite, stâlpul s-a prăbușit, cu tot cu muncitor.

La fața locului au fost chemat imediat polițiștii, dar și medicii cu ambulanța.


Din nefericire, toate încercările de a resuscita victima au eșuat – bărbatul de 40 de ani a decedat imediat după impactul cu solul.Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

topul săptămânii