Rețele de socializare

Moldova

La un pas de tragedie: O femeie și două minore  s-au intoxicat cu fum de la sobă 

O femeie de 65 de ani și două minore de 7 și 11 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, după ce s-au intoxicat cu fum de la sobă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 26 decembrie în satul Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Publicat

La fața locului au fost alertați pompieri și salvatorii, care au stabilit că un incendiu în locuință nu a izbucnit, iar victimele au suferit din cauza inundării casei cu fumul emanat de la soba, care era defectă.

Femeia și copilele au fost duse la spital în stare stabilă.

Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilit de specialiști.


Pompierii și salvatorii, îndeamnă oamenii să respecte regulile de siguranță în sezonul rece atunci când utilizează sobele și alte instalații de încălzit. Potrivit salvatorilor, sobele trebuie să fie verificate înainte de utilizare.

Oamenii sunt rugați să stingă focul în sobă pe timp de noapte, dar și să aerisească periodic încăperile. De asemenea, pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele

Potrivit IGSU, în perioada rece a anului 2023 numărul incendiilor izbucnite din cauza nerespectării regulilor de securitate și de exploatare a surselor de încălzit a constituit 1621, cu 71 mai puțin în comparație cu anul precedent.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii