Rețele de socializare

Moldova

Tradiție cu năbădăi. Cel puțin 20 de oameni s-au adresat la poliție după ce le-au fost furate porțile de Sfântul Andrei

Nici frica de răspundere în fața legii nu i-a făcut să se lase de tradiții. În data de 13 decembrie, atunci când în R. Moldova este sărbătorit Sfântul Andrei, cel puțin 20 de gospodari s-au adresat la poliție după ce le-au fost furate porțile și nu le-au mai putut găsi.

Publicat

Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, cele mai multe plângeri au fost înregistrate în nordul și centrul țării – câte 9 la număr.

De asemenea, câte două cazuri au fost înregistrate la Fălești, Florești, Ungheni și Anenii Noi și câte unul la Dondușeni, Drochia, Sîngerei, Bălți, Glodeni, Șoldănești, Ialoveni și Telenești.

Potrivit oamenilor legii, 11 porți au fost deja găsite și întoarse proprietarilor. Furatul porților de ajun de Sfântul Andrei este un obicei specific pentru Republica Moldova când flăcăii fură porțile din gospodăriile unde sunt fete frumoase de măritat.


De Sfântul Andrei, peste 103.000 cetățeni ai Republicii Moldova își celebrează onomastica.


Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii