Rețele de socializare

Moldova

Ademeneau oameni la jocuri de noroc ilegale, apoi estorcau prin șantaj banii pierduți. Cazino ilicit – improvizat într-un oficiu din Călărași

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger”, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au anihilat activitatea infracțională a unui grup criminal organizat specializat în atragerea potențialelor victime pentru participare la jocurile de noroc ilegale și ulterior estorcarea mijloacelor bănești, care erau pierdute în urma jocurilor.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse de către ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Călărași și Direcției investigații analitice a INI, a fost identificat localul unde erau organizate jocurile de noroc ilegale, într-un oficiu de prestare a serviciilor TAXI din orașul Călărași. Acesta ar aparține unui bărbat cu vârsta de 37 de ani, așa-zisul ”supraveghetor” al jocurilor de noroc ilegale.

În urma efectuării percheziției în local, oamenii legii au depistat în flagrant 10 participanți la jocurile de noroc ilegale, cu vârstele cuprinse între 34 și 67 ani, dintre care și lideri ai grupărilor criminale organizate, care fac parte din organizații criminale, cu așa-zisul statut de ”supraveghetori”.

De asemenea, a fost ridicat echipamentul folosit la desfășurarea jocurilor de noroc ilegale, precum și bani în diferită valută, destinați pentru a fi puși în joc, echivalent cu 106 000 de lei, o parte din bani fiind destinați pentru haznaua criminală, în așa numitul ”общак”.


Persoanele depistate în local anterior au fost condamnate pentru diferite categorii de infracțiuni, iar unul dintre bărbați s-a dovedit a fi așa-zis ”supraveghetor” al raionului Călărași cu vârsta 55 de ani. Acesta a fost numit în acest rol de către conducători ai organizațiilor criminale conduse de așa-zișii hoți în lege – responsabili de pregătirea și asigurarea activității infracționale.

În continuare oamenii legii efectuează măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, în special audieri, în vederea stabilirii metodelor și modului de transmitere a mijloacelor financiare către conducătorii organizațiilor criminale.

echipa.md


Moldova

După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.

Cei doi indivizi care în luna martie currant ar fi dat buzna într-o gospodărie din Durlești, l-ar fi bătut pe proprietar și l-ar fi deposedat de o parte din pensie, au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Publicat

În baza probelor prezentate de procurorul de caz, instanța a stabilit pedeapsa cu închisoarea pentru ambii inculpați – unul din ei a fost condamnat la 9 ani de detenție, iar celălalt la 8 ani și 6 luni de închisoare, ambii urmând să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Totul s-a întâmplat în seara de 11 martie, când bărbații au pătruns ilegal în locuința unui pensionar și l-au agresat cu cruzime. Potrivit procurorilor, atacatorii l-au lovit pe bătrân în zona feței, apoi l-au amenințat cu moartea, punându-i un cuțit la gât. Totul pentru doar 900 de lei – bani pe care i-au găsit ascunși sub o față de masă, care erau o parte din pensia victimei. Cei doi au fugit imediat după comiterea faptei, însă au fost prinși de oamenii legii și trimiși în fața instanței.

Cei doi au pledat nevinovați pe parcursul procesului și, potrivit legii, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.


Citește mai departe

Moldova

Curier de droguri, prins în flagrant: Un tânăr este suspectat că ar fi plasat marijuana în ascunzișuri.

Un tânăr de 23 de ani din raionul Fălești a ajuns în vizorul poliției, fiind reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. Tânărul este cercetat penal pentru punerea în circulație a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională care se ocupa cu vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor online. Drogurile, de tip marijuana, erau livrate în cantități mari, iar tânărul ar fi avut rolul de curier – le porționa și le ascundea în diferite locuri din Bălți, de unde erau preluate ulterior de consumatori.

Ofițerii de investigație au reușit să scoată din circuit o cantitate semnificativă de droguri, care pe piața neagră ar fi valorat peste 50.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica și alte persoane implicate în activitatea ilegală.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea infracțională, dată peste cap: O grupare s-ar fi specializat pe vânzarea documentelor false.

Ar fi vândut ilegal cărți de identitate și permise de conducere false, iar acum vor fi nevoiți să răspundă în fața legii. Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii și este suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional specializat care punea la dispoziție acte false. Documentele se ofereau contra unor sume ce variau de la 150 până la 350 de euro.

Publicat

Una dintre ultimele tranzacții a fost surprinsă chiar în municipiul Bălți, unde un membru al rețelei a vândut unui cumpărător un permis de conducere moldovenesc cu semne evidente de falsificare, pentru suma de 350 de euro. Operațiunea a fost monitorizată de SPIA, iar bănuitul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Investigațiile au continuat, iar în urma perchezițiilor efectuate în Bălți și Chișinău, au fost ridicate șapte cărți de identitate românești falsificate, dar și un permis de conducere moldovenesc contrafăcut.

Cei implicați și-au recunoscut parțial vina, iar ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte doar căile legale pentru obținerea documentelor de identitate și a permiselor auto. Investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii