Rețele de socializare

Moldova

Două apartamente, cuprinse de flăcări în Chișinău. Au intervenit 5 echipe de pompieri

În dimineața zilei de 21 noiembrie pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pentru a lichida un incendiu într-un bloc locativ din sectorul Buiucani.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:23. Potrivit informațiilor recepționate, focul a cuprins un apartament de la ultimul etajul al unui bloc locativ cu 5 nivele de pe strada Calea Ieșilor 49 din capitală.

Pentru stingerea arderii la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de intervenție.

Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins, de fapt, mai multe bunuri materiale din interiorul a două apartamente vecine. Incendiul a fost localizat la ora 11:26. În timpul intervenției victime nu au fost raportate.


Lichidarea completă a incendiului a fost anunțată la ora 11:46.

Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite.


Moldova

Mefedronă și marijuana, descoperite în două cazuri succesive în Chișinău

Poliția din capitală a avut de gestionat două noi cazuri legate de droguri, ambele descoperite în timpul patrulărilor și intervențiilor operative, care arată cât de activă rămâne rețeaua de distribuție în oraș.

Publicat

Primul incident a avut loc pe strada Sfântul Andrei, unde o tânără de 20 de ani a atras atenția echipajului INSP încercând să își schimbe brusc direcția de mers. Oprită pentru verificări, aceasta a scos din buzunar și a predat mai multe pachețele cu o substanță ce pare a fi mefedronă. Cazul a fost preluat de polițiștii de la IP Rîșcani.

Într-o altă operațiune, ofițerii IP Centru au reținut doi curieri de droguri, de 21 și 22 de ani, suspectați că distribuiau substanțe narcotice în diferite zone ale capitalei. Unul a fost prins într-o zonă forestieră cu pachețele de marijuana pregătite pentru ascundere, iar la locuința sa au fost găsite sute de pachete tip zip-lock, cântare electronice și masă vegetală. Al doilea tânăr a fost oprit chiar în timp ce plasa drogurile în ascunzișuri de pe mai multe străzi.


Cei doi sunt reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal, în timp ce ancheta continuă pentru a identifica întreaga rețea.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Descoperire macabră, la Miclești: Un tânăr de 28 de ani, găsit parțial carbonizat într-o anexă.

Descoperire macabră în satul Miclești, din raionul Criuleni. Un tânăr de 28 de ani a fost găsit parțial carbonizat într-o construcție auxiliară de pe teritoriul unei întovărășiri pomicole. Totul s-a întâmplat pe 24 noiembrie, când la Serviciul 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit într-o anexă ce aparține unui localnic.

Publicat

Flăcările au cuprins bunuri din interior pe o suprafață de aproximativ un metru pătrat, iar focul s-a autostins înainte de sosirea pompierilor. Abia apoi, localnicii au făcut descoperirea cutremurătoare: în interior se afla trupul parțial carbonizat al tânărului.

Deocamdată nu se știe cum a ajuns victima în încăperea respectivă și nici ce a provocat incendiul.

Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei — de la cauza izbucnirii focului, până la împrejurările în care tânărul de 28 de ani și-a pierdut viața.


Citește mai departe

Moldova

Accident la Botanica: o mașină s-a inversat după ce a lovit bordura

O mașină a fost făcută zob, în toiul nopții, la intersecția străzilor Grădina Botanică și Sarmizegetusa din Capitală.

Publicat

Potrivit Poliției, accidentul s-a produs la ora 01:30, când un automobil Toyota a lovit bordura și s-a răsturnat pe carosabil. Imaginile de la fața locului arată mașina grav avariată.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Oamenii legii investighează circumstanțele care au dus la răsturnarea spectaculoasă a vehiculului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii