Rețele de socializare

Moldova

Grăbiți, neatenți sau băuți. 10 șoferi au încercat, timp de o săptămână, să corupă agenții de patrulare

Grăbiți, neatenți sau aburiți de alcool. Tot mai mulți șoferi sunt documentați în trafic pentru încălcările comise.

Publicat

Unii dintre ei însă încearcă să mituiască polițiștii ca să scape de pedeapsă. Potrivit INSP, timp de o săptămână au fost înregistrate 10 denunțuri ale polițiștilor, după ce șoferii au încercat să-i corupă pentru a nu fi documentați pentru că au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere.  La moment, toate persoanele sunt cercetate penal pentru oferirea mitei unui angajat cu funcție publică, iar conform legislației riscă amendă sau chiar închisoare.

Totodată, oamenii legii anunță că în acest weekend au înregistrat peste 1800 de încălcări comise de șoferi. 23 dintre aceștia au urcat la volan în stare de ebrietate, aproape 600 au depășit limita de viteză, iar alți 25 nu au acordat prioritate pietonilor.

De asemenea, cu amenzi s-au ales și circa 400 de șoferi care au ignorat cerințele indicatoarelor rutiere, dar și 176 care au staționat în locuri interzise.

echipa.md


 


Advertisement

Ediție TV

Părinții Doiniței Prodan consideră prea blândă pedeapsa pe care o va ispăși șoferul care le-a ucis fiica: Legea trebuie să fie înăsprită

Șoferul care a provocat accidentul fatal, la sfârșitul lunii iulie, pe bulevardul Decebal, soldat cu decesul tinerei Doinița Prodan, și-a aflat sentința.

Publicat

Acesta a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip semi-închis. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Dragomir Popovici a refuzat să fie escortat la ședință pentru a-și afla sentința.

De asemenea, el va trebui să achite tatălui Doiniței Prodan, Igor Prodan, 5 milioane de lei drept prejudiciu moral și 296 de mii de lei – prejudiciu material. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de un milion de lei drept prejudiciu moral în favoarea altei victime a accidentului, Gabriela Lupu.

Îndurerați și cu ochii în lacrimi, părinții Doiniței Prodan susțin că legea este prea blândă în astfel de cazuri.


Atât avocații victimelor cât și procurorul pe caz urmează să decidă dacă vor contesta decizia instanței la Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit procurorului, anterior pe numele lui Dragomir Popovici au fost intentate 45 de dosare contravenționale. În anul 2021, instanța la condamnat pe Popovici la muncă neremunerată în folosul comunității și i-a anulat permisul de conducere, după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate.

Accidentul tragic s-a produs în data 24 iulie. Șoferul învinuit ar fi circulat cu viteză excesivă spre strada Decebal, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului, tamponându-se în trei automobile.


Imediat după accident, acesta a fugit de la fața locului, fiind reținut după 10 zile. Șoferița uneia dintre mașini și trei prietene ale sale, pasagere în același vehicul au fost duse la spital.

Două săptămâni mai târziu, șoferița pe nume Doința Prodan, a decedat pe patul de spital. Aceasta era mama a doi copii, de 3 și 5 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident grav în România: Un tânăr din Chişinău, în comă, după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-o altă mașină

Publicat

Un accident grav s-a produs miercuri pe DN 7, în localitatea Călimăneşti. Un tânăr de 30 de ani din Chişinău a ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se afla s-a izbit violent de un alt autoturism care venea din sens opus, scrie Agerpres.ro.

Potrivit Poliţiei Vâlcea, autoturismul pe care îl conducea bărbatul din Republica Moldova ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care venea din sens opus.

„Din cercetările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani din Chişinău, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 7, în oraşul Calimăneşti, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Lăpuşata. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 30 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.


Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că bărbatul a fost preluat de către echipajele medicale în comă, alături de el fiind transportată la spital şi o femeie, martoră la accident, care a suferit un atac de panică.

„În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, şoferul unui autoturism care este inconştient, stare comatoasă, transportat de către ambulanţa SAJ la CPU Brezoi, precum şi o persoană de sex feminin, care nu era pasager în autoturismele implicate în evenimentul rutier, dar la vederea accidentului a suferit un atac de panică, fiind asistată medical şi ulterior transportată la CPU Brezoi de către ambulanţa SMURD”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

În zonă se circulă cu dificultate, traficul fiind reluat pe ambele sensuri de mers după aproximativ o oră, timp în care poliţiştii au efectuat cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, iar pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor.


Citește mai departe

Moldova

Peste 120 de muniții și un proiectil de artilerie, depistate în timpul lucrărilor agricole: Datau din Cel de-al Doilea Război Mondial

Două operațiuni de deminare au fost efectuate de către geniștii brigăzii de infanterie motorizată ,,Moldova’’ timp de 24 de ore.

Publicat

Prima intervenție a fost efectuată în data de 28 noiembrie, în satul Pohoarna din raionul Șoldănești.Acolo, experții au depistat 120 de cartușe.

Iar în data de 29 noiembrie, aceeași echipă de geniști a fost solicitată în raionul Florești, unde a fost identificat un proiectil de artilerie de tip german.

În ambele cazuri, obiectele periculoase au fost descoperite de către localnici, în timpul lucrărilor agricole.


Obiectele explozive datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost nimicite în condiții de maximă securitate, la Centrul de instruire al unității militare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii