Moldova
Ar fi ucis două persoane, apoi a sunat la poliție, zicând că a depistat două cadavre. Suspectul – reținut
Noaptea trecută, polițiștii de la Botanica au fost alertați precum că în curtea unui bloc de pe bd. Dacia au fost depistate cadavrele a două persoane.
Deplasându-se la fața locului oamenii legii au identificat victimele, doi bărbați de 34 și 52 de ani.
La examinarea cadavrelor de către medicul legist, pe suprafața corpurilor au fost depistate mai multe tăieturi de cuțit care ar fi cauzat decesul.
În urma acțiunilor procesual penale întreprinse de polițiști și procurorul de sector, suspectul a fost identificat și reținut.
Acesta s-a dovedit a fi chiar bărbatul care a sesizat Poliția.
În cadrul audierilor bănuitul a declarat că, după ce a consumat băuturi alcoolice cu victimele, între ei s-a iscat un conflict, după care a mers acasă a luat un cuțit și întorcându-se a aplicat bărbaților mai multe lovituri.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru ,,Omor”.
Bărbatul este reținut pentru 72 de ore. Anterior, acesta a mai fost judecat pentru violență în familie.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă detenție pe viață.
În continuare polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova7 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Diaspora3 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova2 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
