Rețele de socializare

Moldova

Nouă ani de pușcărie pentru bărbatul din Cahul reținut cu marijuana, în drum spre Vulcănești. Captura totală valorează circa 1.500.000 lei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud,” anunță condamnarea la 9 ani închisoare a unui traficant de droguri din Cahul, precum și a unui consumator de droguri, la 8 luni închisoare.

Publicat

Cei doi au fost reținuți într-o seară din februarie 2023, în timp ce transportau din Cahul spre Vulcănești marijuana ambalată în pachete stropite cu benzină, ca să evite detectarea drogurilor de câinii de serviciu ai oamenilor legii.

Ulterior perchezițiilor de la domiciliu, de la traficantul de droguri a fost ridicată a doua parte a drogurilor, precum și aparatul de vidare a pachetelor de droguri spre vânzare. Astfel, cantitatea totală de peste 8,5 kilograme de marijuana ar valora pe piața neagră circa 1.500.000 lei.

La domiciliul pasagerului din mașina cu pricina, cu vârsta de 36 de ani, a fost ridicată râșnița cu care acesta mărunțea marijuana pe care apoi o consuma, precum și 2 gr. de marijuana, care potrivit legii constituie o cantitate mare. Acesta și-a recunoscut vinovăția și, prin urmare, din durata maximă de pedeapsă cu închisoarea de 1 an, Judecătoria Cahul l-a condamnat la o durată redusă de 8 luni închisoare.


În ceea ce-l privește pe bărbatul cu aceeași vârstă și care punea drogurile în vânzare, acesta nu și-a recunoscut vinovăția, declarând că ar fi găsit drogurile camuflate într-o grămadă de lemne din pădure, iar peste două săptămâni, în seara în care i-a fost oprită mașina în care le transporta, intenționa să le nimicească, prin ardere pe câmp. Totuși, vinovăția acestuia a fost demonstrată prin multiple probe, inclusiv conversațiile din telefon, cu potențialii clienți, care urmau să facă comanda de droguri. De asemenea, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), mașina acestuia a fost confiscată în folosul statului, ca mijloc folosit la infracțiunea de circulație ilegală a drogurilor.
Sentința pronunțată în privința consumatorului de droguri a devenit definitivă, iar până cea în privința traficantului de droguri devine definitivă, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 


Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii