Rețele de socializare

Moldova

Elevii unei școli pentru copii cu dizabilități, maltratați de director, care venea beat, îi bătea și-i impunea să mănânce zece cepe

Elevii unei școli pentru copii cu dizabilități, maltratați de director, care venea beat, îi bătea și-i impunea să mănânce zece cepe.

Publicat

Acuzațiile au fost înaintate de procurorii din Briceni, potrivit cărora, inculpatul, deţinând funcţia de director al unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aflându-se sub influența alcoolului,  abuza fizic elevii acestei școli.

În anul 2014, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri unui minor în vârstă de 17 ani, cu scopul de a-i provoca dureri și suferințe fizice. Deseori, pentru a-i înjosi demnitatea îl punea să execute sarcini degradante.

O altă minoră, în vârstă de 17 ani, a fost agresată fizic, iar pentru a-i înjosi demnitatea copilei, care suferea de viroză, a forţat-o să mănânce zece cepe.


Același inculpat, la începutul lunii ianuarie 2015, aflându-se sub influența alcoolului, cu scopul de a-i cauza dureri şi suferinţe fizice unui alt minor, l-a lovit de câteva ori cu palma peste faţă, apoi l-a îmbrâncit.

Astfel, inculpatului i-a fost incriminată săvîrșirea infracţiunii cu următoarele calificative: cauzarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a pedepsi sau intimida victimele, de către o persoană publică, săvârşită cu bună ştiinţă asupra a mai mulţi minori, profitând de starea de neputinţă cunoscută şi evidentă a acestora, care se datorează handicapului psihic.

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 01 martie 2022, inculpatul a fost achitat, pe motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.


Urmare a apelului depus de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 noiembrie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a se ocupa de activitatea didactică pe un termen de 10 ani.

S-a dispus luarea imediată a inculpatului sub arest din sala de ședință.


Moldova

O femeie a fost jefuită chiar în veceul de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni. Suspectul – reținut

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ar fi intrat într-un bloc sanitar de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni, unde i-ar fi aplicat unei femei mai multe lovituri, i-a sustras telefonul mobil și geanta și a fugit într-o direcție necunoscută. Ulterior, acesta a vândut telefonul cu 100 de lei, pe teritoriul gării.

Publicat

Imediat femeia de 43 de ani a sesizat Poliția, iar ca a urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, dar și a implicării oamenilor, suspectul a fost reținut.

Acesta este din orașul Strășeni și este cercetat pentru jaf, anterior fiind condamnat pentru fapte similare.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Peste 100 de hectare de teren, compromise de foc în weekend: Cel mai grav incendiu a izbucnit la Dănceni

Weekend de foc în întreaga țară. În perioada 04-06 mai, pompierii și salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 45 de incendii de vegetație, care au afectat circa 100 hectare de teren.

Publicat

Unul dintre cele mai mari incendii a izbucnit în dimineața de 6 mai, în localitatea Dănceni din raionul Ialoveni. Acolo focul a nimicit peste 20 hectare de stuf. Internauții au filmat flăcările uriașe care erau observate de la sute de metri distanță, iar funinginea ajungea chiar la casele acestora.

Deși pompierii nu au anunțat încă cauza exactă de la care au izbucnit flăcările, primarul localității a scris pe o rețea socială că ar fi vorba de o incendiere intenționată. Un alt incendiu, care a mistuit 15 ha de teren s-a produs tot în raionul Ialoveni, în satul Mileștii Noi. Situație similară a fost și în satul Chirileni din raionul Ungheni, unde focul a distrus 15 hectare de vegetație.

Totodată, în această perioadă au fost  întocmite 77 procese verbale, fiind sancționate persoanele care au dat foc intenționat vegetației uscate.


În 53 de cazuri, oamenii au fost amendați, suma totală a amenzilor fiind de aproape 264.000 de lei, restul persoanelor vor munci neremunerat în folosul comunității.

De la începutul anului, au fost înregistrate 1240 de incendii de vegetație, care au distrus peste 2500 hectare de terenuri.


Citește mai departe

Moldova

Sărbători pascale cu iz de alcool: 55 de șoferi prinși băuți la volane, unii întrecând norma de aproape 10 ori

De sărbători, s-au încumetat să încalce legea. 55 de șoferi au fost prinși în zilele de sâmbătă și duminică băuți la volane.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în satul Ciulucani din raionul Telenești. Acolo, un șofer de 29 de ani avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,41 mg/l. Un alt bărbat de 53 de ani, a fost stopat în aproprierea satului Șișcani, raionul Nisporeni. Acesta conducea o mașină, deși avea o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool. Un alt șofer băut a fost prins pe strada Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni, cu o concentrație de alcool de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat.

Încă doi tineri, ambii de câte 20 de ani au fost stopați în satul Recea din raionul Strășeni, unui conducea o motocicletă, având o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Celălalt se deplasa cu un automobil, deși avea în aer 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat. În toate cazurile, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar conducătorii auto sunt documentați penal sau contravențional.

Oamenii legii menționează că pe lângă conducători băuți, în weekend au fost documentați și peste 1500 de vitezomani. Cu sancțiuni s-au ales și circa 600 de șoferi care au ignorat indicatoarele rutiere, 119 nu aveau cuplate centurile de siguranță, iar alți peste 400 oprit unitatea de transport în locuri interzise.



Citește mai departe

topul săptămânii