Ediție TV
Contrabandă la Cahul. Trei genți în carouri și o cutie pline cu țigări, găsite în mașina unui moldovean
Contrabandă cu țigări la frontiera Cahul. Oamenii legii au depistat trei genți în carouri ticsite cu produse de tutungerie.
Potrivit oamenilor legii, totul a ieșit la iveală când pe direcția de ieșire din țară s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie, Moldovenească și română, în vârstă de 47 de ani, la volanul mașinii personale. Se pare că oamenii legii aveau unele bănuieli despre activitatea ilicită a bărbatului, așa că au supus automobilul acestuia unui control suplimentar. În timpul perchezițiilor, polițiștii de frontieră au depistat trei genți voluminoase și o cutie cu 2204 pachete de țigări, cu diferite mărci comerciale.
Conform estimărilor preliminare, lotul de țigări ar valorifica pe piața neagră din Europa peste 250 mii lei. Conform prevederilor legale, atât țigările, cât și mașina cu care erau transportate au fost ridicate în vederea confiscării, iar investigațiile pe acest caz sunt în plină desfășurare.
Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră Cahul au depistat alte aproape 750 de pachete cu țigări de contrabandă într-un autocar ce se deplasa spre Italia. Documentat în acel caz este un șofer de 46 de ani.
Ediție TV
Părinții Doiniței Prodan consideră prea blândă pedeapsa pe care o va ispăși șoferul care le-a ucis fiica: Legea trebuie să fie înăsprită
Șoferul care a provocat accidentul fatal, la sfârșitul lunii iulie, pe bulevardul Decebal, soldat cu decesul tinerei Doinița Prodan, și-a aflat sentința.


Acesta a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip semi-închis. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Dragomir Popovici a refuzat să fie escortat la ședință pentru a-și afla sentința.
De asemenea, el va trebui să achite tatălui Doiniței Prodan, Igor Prodan, 5 milioane de lei drept prejudiciu moral și 296 de mii de lei – prejudiciu material. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de un milion de lei drept prejudiciu moral în favoarea altei victime a accidentului, Gabriela Lupu.
Îndurerați și cu ochii în lacrimi, părinții Doiniței Prodan susțin că legea este prea blândă în astfel de cazuri.
Atât avocații victimelor cât și procurorul pe caz urmează să decidă dacă vor contesta decizia instanței la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit procurorului, anterior pe numele lui Dragomir Popovici au fost intentate 45 de dosare contravenționale. În anul 2021, instanța la condamnat pe Popovici la muncă neremunerată în folosul comunității și i-a anulat permisul de conducere, după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate.
Accidentul tragic s-a produs în data 24 iulie. Șoferul învinuit ar fi circulat cu viteză excesivă spre strada Decebal, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului, tamponându-se în trei automobile.
Imediat după accident, acesta a fugit de la fața locului, fiind reținut după 10 zile. Șoferița uneia dintre mașini și trei prietene ale sale, pasagere în același vehicul au fost duse la spital.
Două săptămâni mai târziu, șoferița pe nume Doința Prodan, a decedat pe patul de spital. Aceasta era mama a doi copii, de 3 și 5 ani.
Ediție TV
/VIDEO/ Escrocherii cu „ruda implicată în accident”. Peste 100 de victime și prejudicii de milioane
În Republica Moldova a luat amploare o nouă schemă de escrocherie. Este vorba despre „ruda implicată în accident”, în care șarlatanii sună la numerele de telefon staționar și își păcălesc victimele că o persoană din familie a fost accidentată sau a produs un accident grav, după care le cer o sumă de bani.


De la începutul anului, în capcana escrocilor au căzut 112 victime, majoritatea bătrâni de peste 70 de ani.
Reprezentanții poliției spun că escrocii folosesc aceeași istorie, dar și tehnici de manipulare psihologică a oamenilor. Diferă doar sumele cerute. Iar dacă reușesc să-și păcălească victimele, șarlatanii trimit la adresa acestora curieri să le aducă banii. De regulă, aceștia sunt fie minori, fie taximetriști.
Cea mai mare sumă de bani luată de la o victimă este de circa 1,5 milioane de lei. Într-un caz, o femeie în stare de șoc, le-a dat escrocilor toți banii din casă, iar după ce și-a revenit și-a dat seama că nu are fiică. Într-un alt caz, o femeie de 97 de ani a căzut în această capcană.
Oamenii spun că au auzit din presă și de pe internet despre o astfel de escrocherie și încearcă să-și protejeze rudele în etate.
Poliția susține că printre persoanele implicate în schema „ruda implicată în accident” sunt și cetățeni străini, cum ar fi Ucraina și Georgia. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a reține liderii acestor grupări criminale. În același timp, cetățenii sunt îndemnați, în caz de pericol, să sune la numărul de urgență 112.
Ediție TV
Medicii au luptat timp de o săptămână pentru viața copilei. Noi detalii despre minora decedată la IMC
Tragedie într-o familie din raionul Sîngerei. Fiica lor în vârstă de 14 ani a decedat pe patul de spital după ce s-ar fi intoxicat cu medicamente.


Copila fusese adusă la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău încă în data de 12 noiembrie, fiind diagnosticată preliminar cu intoxicație cu pastile. Timp de 8 zile, minora a fost internată în secția de reanimare a instituției medicale, iar doctorii au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să salveze fata. Din nefericire, însă, în data de 20 noiembrie, ea a pierdut lupta pentru viață.
Maxim CAZACU, purtător de cuvânt, Institutul Mamei și Copilului: „A fost internată timp de 6 zile în cadrul departamentului de anesteziologie și terapie intensivă a Institutului Mamei și Copilului. Starea la internare se califica drept critică. Aceasta a primit toate îngrijirile medicale posibile, însă, din păcate, nu a putut fi salvată. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită prin efectuarea unei expertize medico-legale detaliată”.
Corpul neînsuflețit al minorei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizelor și a constata cauza exactă a decesului.
Pe caz inițiată o anchetă penală.
-
Moldova2 zile în urmă
Cutremurător: Două persoane au murit într-o mașină blocată în zăpadă, la Căușeni
-
Moldova2 zile în urmă
Primele imagini de la Coșcalia, unde două persoane au decedat în mașina blocată în nămeți. Erau soț și soție
-
Moldova5 zile în urmă
Cadavrul unui bărbat de 32 de ani, găsit îngropat într-o pădure: Trei suspecți au fost reținuți
-
Moldova5 zile în urmă
Prejudiciați cu aproape 4.000.000 lei la bursa de criptomonede. Schema a fost deconspirată
-
Moldova2 zile în urmă
Momentul în care o șoferiță din R.Moldova a „zburat” cu mașina printr-o staţie Peco şi s-a oprit într-o casă în România
-
Moldova5 zile în urmă
Accident grav în capitală. Unul din automobile era condus de un minor de 16 ani
-
Moldovao zi în urmă
Tragedie în capitală: Un tânăr de 18 ani a căzut de pe fostul „Hotel Național”
-
Moldova2 zile în urmă
Accident grav în sudul țării: Un copil de 9 ani a ajuns la spital în urma impactului dintre 2 mașini