Rețele de socializare

Moldova

Achităm pentru pește – cumpărăm gheață. ANSA explică cum comercianții amăgesc cumpărătorii de produse congelate

Doar o treime din produsele congelate de pește sau fructe de mare prezintă informații veridice despre conținutul de glazură (gheață) în componența sa.

Publicat

Este una din concluziile raportului unui control al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) desfășurat în luna septembrie. Cele mai multe neconformități s-au depistat la comercializarea fructelor de mare congelate și a fileului de pește congelat.

Programul s-a concentrat pe evaluarea peștelui congelat în privința etichetării țării de origine, etichetării speciilor, greutăților nete și procentului de glazură. În cazul în care conținutul de glazură este de până la 5% din greutatea totală a peștelui congelat, acest fapt nu se indică pe etichetă, iar în cazul în care depășește 5% – trebuie obligatoriu să fie indicat, în procente, pe etichetă.

Ca rezultat, s-a stabilit că doar 33% din cele 60 de probe prelevate au fost conforme cu criteriile de referință pentru indicarea informației corecte pe etichetă.


În celelalte 40 de probe neconforme s-a constatat:

– marcarea necorespunzătoare a produsului: lipsa informației despre procentul de glazurare – 21 de cazuri;

– necorespunderea volumului lichidului obținut la decongelare care era mai mare decât procentul de glazură declarat pe ambalaj – 39 de cazuri.


Din totalul de probe prelevate de fructe de mare, ponderea celor neconforme a constituit 88%, în cazul fileului de pește – 76%, iar în cazul peștelui – 17%.

În 6 probe prelevate s-a depistat un conținut de glazură (gheață) egal sau mai mare de 40% din conținutul prezentat.

În context, ANSA recomandă consumatorilor să verifice minuțios eticheta la procurarea peștelui și produselor pescărești congelate, inclusiv la conținutul procentual a glazurii de gheață.


Pentru a remedia neregulile constatate, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor vor continua verificările la întreprinderile importatoare și cele care preambalează peștele și produsele din pește identificate ca necorespunzătoare.

În cazul în care abaterile nu vor fi remediate, specialiștii ANSA vor întocmi planuri de remediere și procese-verbale de contravenție cu aplicarea amenzilor corespunzătoare. De asemenea, vor prescrie operatorilor rechemarea produselor de pe piață până ce se vor conforma cu cerințele de etichetare.


Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.

Publicat

Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.

Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.

În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.



Citește mai departe

Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii