Moldova
/VIDEO/ Alertă în Nisporeni: Mașina unui bărbat de 65 de ani, furată din fața casei de trei minori
Ar fi răpit o mașină chiar din fața porții proprietarului. Trei minori din raionul Nisporeni au ajuns pe mâna oamenilor legii.
Totul a ieșit la iveală după ce, în noaptea de 02 octombrie, la poliție a sunat un bărbat de 65 de ani din orașul Nisporeni și a declarat că i-a fost furat automobilul, care era parcat în fața porții gospodăriei sale, cu cheile în contact și cu 10 litri de combustibil în rezervor, scrie Albasat.MD.
La scurt timp după inițierea căutărilor, forțele de ordine au observat mașina dispărută, deplasându-se din Nisporeni în direcția satului Boldurești.
Șoferul automobilului a refuzat să se conformeze cerințelor legale și a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 10 kilometri. În cele din urmă, mașina a fost găsită abandonată într-o pădure din apropierea satului Boldurești. Nu departe au fost reținuți și trei minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți originari din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru „Răpirea mijlocului de transport”.
Minorul care se afla la volanul automobilului este cercetat în stare de libertate, iar în cazul în care va fi găsit vinovat, riscă o amendă de până la 67.500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani.
Moldova
Accident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.
Accident teribil în raionul Soroca. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie a fost grav rănită, în urma unui accident rutier violent produs în dimineața zilei de 23 martie, în jurul orei 06:00, în apropierea localității Alexandru cel Bun.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetățean străin, ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un camion. La volanul autocamionului se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al raionului Soroca.
Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, șoferul automobilului a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor de intervenție. Pasagera acestuia a fost grav rănită și preluată de ambulanță, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Martorii spun că automobilul a fost făcut zob în urma impactului și a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Camionul, la rândul său, a fost proiectat în afara carosabilului, blocând temporar circulația în zonă.
La fața locului au intervenit polițiștii și alte servicii specializate, care au asigurat perimetrul și au demarat cercetările. Oamenii legii documentează în continuare cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Moldova
Tragedie fără margini în satul Svetlîi: O fată de 15 ani a murit, după ce motocicleta pe care se afla s-a tamponat cu o mașină.
O minoră de doar 15 ani și-a pierdut viața, după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de un automobil. Tragedia s-a produs în seara zilei de 21 martie, în satul Svetlîi, din municipiul Comrat.
Potrivit informațiilor oferite de poliție, oamenii legii au fost alertați despre producerea unui grav accident rutier în care a fost implicată o motocicletă.
La ghidonul vehiculului pe două roți se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, care avea ca pasageră o minoră de 15 ani. În urma coliziunii violente, fata a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor medicale.
Tânărul care conducea motocicleta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Preliminar, șoferul mașinii nu a avut de suferit traumatisme.
În prezent, polițiștii documentează cazul și stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Oamenii legii atrag atenția că, odată cu încălzirea vremii, crește numărul celor care aleg motocicletele ca mijloc de transport și îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să poarte echipament de protecție, pentru a preveni astfel de tragedii.
Moldova
/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.
Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.
În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.
În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.
-
Moldova5 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova4 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova7 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova5 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
