Rețele de socializare

Moldova

Patru dintr-o lovitură. Un accident în lanț s-a produs în apropierea satului Bardar

Accident în lanț, în raionul Ialoveni. Patru automobile au fost avariate, iar unul dintre șoferi a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Publicat

Coliziunea s-a produs în prima parte a zilei de 27 septembrie, în jurul orei 10.30, în apropierea localității Bardar. La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că impactul s-ar fi produs din cauza unui șofer de 30 de ani ce conducea un Volkswagen Golf, care, având viteză excesivă a tamponat din spate un alt autoturism de model Renault.

Ulterior, mașina tamponată a fost proiectat într-un Volkswagen Passat. Ultimul, la rândul său, s-a izbit într-un automobil de marca tot Volkswagen, șoferul căruia intenționa să efectueze manevra regulamentară de virare spre stânga. În urma impactului, șoferul vehiculului Renault a fost a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

Fiind testați cu aparatul Drager, s-a stabilit că niciunul dintre șoferi nu era în stare de ebrietate în momentul producerii coliziunii. Cazul este înregistrat și documentat de polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.



Advertisement

Moldova

Alcool contrafăcut de peste 1.000.000 de lei, depistat în nordul țării. Doi moldoveni – reținuți

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au reținut în flagrant doi conaționali, suspectați de implicare în operațiuni ilegale cu alcool. Activitatea frauduloasă a acestora, cât și a altor complici, a fost documentată pe parcursul a patru luni.

Publicat

În rezultatul cercetărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi cetățeni moldoveni, cu vârste de 33 și 22 de ani, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, au inițiat o activitate de transportare, păstrare, comercializare, depozitare și scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor supuse accizelor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Fiecare persoană își avea rolul bine determinat în comiterea infracțiunii.

În data de 30 noiembrie 2023, în urma măsurilor speciale de investigații, în flagrant au fost reținuți tinerii moldoveni, care dintr-un camion cu semiremorcă, având loc special amenajat, tăinuit, depozitau substanță lichidă cu miros specific de alcool, în vase cu volumul de 200 litri fiecare. Circa 5 tone de alcool au fost depistate. Preliminar, valoarea mărfii este estimată la aproximativ 1000000 lei.

Pe cazul dat, sub conducerea Procuraturii raionului Ocnița, a fost pornită cauza penală. Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Bălți: Două persoane au fost salvate de pompierii IGSU din incendiu

Două persoane au fost salvate de pompierii IGSU din incendiu, care s-a produs în seara zilei de 30 noiembrie într-o casă de locuit în municipiul Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:15. Potrivit informațiilor înregistrate, o casă o fost cuprinsă de foc. Pentru stingerea incendiului au fost îndreptate 5 echipe de salvatori. Ajunși, pompierii au stabilit, că flăcările au afectat tavanul locuinței și o cameră.

În timpul intervenției, angajații IGSU au reușit evacuarea din încăperea afectată a două persoane, o femeie în vârstă de 37 și un bărbat de 48 de ani. Aceștia au primit intoxicație cu monoxid de carbon, emanat în timpul arderii, fiind preluați de medici la spitalul municipal pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 20:31 și lichidarea incendiului la ora 21:06. Potrivit IGSU, focul a distrus circa 90% din tavanul unei camere, precum și parțial bunurile materiale din locuință. Сauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.


Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2023 salvatorii și pompierii au salvat din incendii 210 persoane.


Citește mai departe

Moldova

La 16 ani, curier de droguri: Carabinierii au reținut un adolescent cu 7 „doze” în buzunar

La 16 ani, curier de substanțe narcotice. Un minor a fost reținut de carabinieri pe una din străzile capitalei.

Publicat

Oamenii legii spun că comportamentul suspect l-a dat de gol. În miezul zilei de 29 noiembrie, în timp ce echipajul de carabinieri executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani, au observat băiatul ce și-ar fi schimbat brusc direcția de mers.

Carabinierii l-au ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor au aflat că acesta are vârsta de 16 ani. În cadrul discuțiilor, adolescentul a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.

Pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Rîșcani, iar drept urmare, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii