Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Dosarul narcoticelor de 2,5 milioane de lei: Poliția a reținut încă 4 suspecți și a ridicat droguri de încă un milion

Alți patru indivizi, complicii tânărului de 29 de ani reținut recent pentru trafic de droguri în Chișinău, au ajuns pe mâna oamenilor legii. Potrivit datelor cunoscute la moment, fiecare avea rolul său în schema infracțională.

Publicat

Astfel, în urma mai multor investigații, a fost reținut un taximetrist din Chișinău, în vârstă de 33 de ani, care, la comanda unei persoane din regiunea transnistreană a transportat spre capitală o cantitate de 1200 de grame de amfetamină.

Valoarea drogurilor depistate este estimată pe piața neagră la aproximativ 1 000 000 de lei. De asemenea, în cadrul aceleiași anchete a fost reținut și un cetățean al Uzbekistanului de 31 de ani, cu rol de curier.

Acesta distribuia narcoticele în ascunzișuri. Iar pe 25 septembrie, a fost posibilă reținerea organizatorilor schemei infracționale, un bărbat de 31 de ani din regiunea transnistreană, împreună cu un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 35 de ani. Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și urmează a fi cercetați penal pentru activitate legată de circulația ilegală a drogurilor.


În rezultatul perchezițiilor în automobilul cu care aceștia se deplasau au fost ridicate trei telefoane mobile și 7.500 de euro, obținuți din activitatea infracțională. Amintim că acum câteva zile a fost reținut și un chișinăuian de 29 de ani fiind suspectat de comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației „Telegram”.

Acesta avea acasă aproximativ un kilogram de „Mefedron”, 955 de grame de MDMA, aproape 200 de grame de amfetamină, marijuana, 229 de pastile „Superman” și 60 de grame de pastile cu efect psihotrop, în valoare totală de peste 2,5 milioane de lei.

Conform legii, circulația ilegală a drogurilor se pedepsește cu până la 15 ani privare de libertate.

echipa.md


Moldova

Și-a urmărit victima, a atacat-o, apoi i-a furat telefonul și ceasul de pe mână. Suspectul – un minor de 16 ani

Un minor de 16 ani, originar din Nisporeni, este cercetat penal pentru jaf comis în sectorul Centru al capitalei.

Publicat

Victima, un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu ar fi fost urmărit de bănuitul, care s-a apropiat de acesta, i-ar fi aplicat mai multe lovituri și în mod deschis l-a deposedat de telefonul mobil și un ceas, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 9000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, iar bunurile sustrase au fost depistate la domiciliul acestuia, fiind ulterior returnate victimei.


Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru furt și huliganism.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat căutat de aproape 20 de ani pentru omor, extrădat din Federația Rusă

Un bărbat originar din Grigoriopol, dat în căutare internațională și interstatală pentru omor și șantaj, acum 19 ani, a fost reținut în Federația Rusă și extrădat în Republica Moldova.

Publicat

Bărbatul de 54 de ani, în anul 2001, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, au atacat patru bărbați din Grigoriopol, aplicându-le mai multe lovituri după un conflict iscat între ei pe parcursul mai multor ani, motivul fiind că aceștia refuzau să achite taxa de protecție anuală în sumă de 5 000 de dolari.

În urma loviturilor aplicate, un bărbat a decedat, iar suspectul a fost condamnat la 17 ani privațiune de libertate.

Procesul de extrădare a avut loc datorită implicării ofițerilor INI.



Citește mai departe

Moldova

Alcool contrafăcut de peste 1.000.000 de lei, depistat în nordul țării. Doi moldoveni – reținuți

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au reținut în flagrant doi conaționali, suspectați de implicare în operațiuni ilegale cu alcool. Activitatea frauduloasă a acestora, cât și a altor complici, a fost documentată pe parcursul a patru luni.

Publicat

În rezultatul cercetărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi cetățeni moldoveni, cu vârste de 33 și 22 de ani, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, au inițiat o activitate de transportare, păstrare, comercializare, depozitare și scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor supuse accizelor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Fiecare persoană își avea rolul bine determinat în comiterea infracțiunii.

În data de 30 noiembrie 2023, în urma măsurilor speciale de investigații, în flagrant au fost reținuți tinerii moldoveni, care dintr-un camion cu semiremorcă, având loc special amenajat, tăinuit, depozitau substanță lichidă cu miros specific de alcool, în vase cu volumul de 200 litri fiecare. Circa 5 tone de alcool au fost depistate. Preliminar, valoarea mărfii este estimată la aproximativ 1000000 lei.

Pe cazul dat, sub conducerea Procuraturii raionului Ocnița, a fost pornită cauza penală. Cercetările continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii